“Botoșăneni de neuitat”, o nouă rubrică în ziarul Buzz
Începând de luna viitoare, copiii care fac parte din Departamentul Cultură, și nu numai, vor realiza o nouă rubrică, intitulată ,,Botoșăneni de neuitat”, care se axează, în special, pe informații despre personalități culturale mai puțin cunoscute care s-au născut în județul Botoșani.
Primul articol care va fi scris pentru această rubrică va fi realizat de Luca Lucian-Lazăr, reporter la Ziarul Buzz. Luca face parte din Departamentul Cultură și, fiind pasionat de domeniul muzicii, articolul pe care îl va scrie va conține informații despre viața muzicologului și criticului muzical român Emanoil Ciomac.
Fiecărui copil îi va veni rândul, în fiecare lună a anului, să scrie un articol despre o personalitate culturală, la alegere. Copiii se vor documenta și vor scrie, în special, despre personalități din domeniile muzică, literatură, artă, religie sau știință.