În perioada 24 februarie – 7 martie 2022, Muzeul Județean Botoșani, Secția de Artă Plastică – Etnografie, în colaborare cu Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, găzduiesc expoziția de arte vizuale intitulată „Povești de iubire”.

Dorind să aducă în fața publicului manifestări artistice consacrate tematic unuia dintre cele mai puternice sentimente umane, dragostea, într-o perioadă a anului în care civilizațiile omenirii celebrează iubirea ca element primordial al vieții, expoziția reunește atât lucrări din patrimoniul muzeal, semnate de Lucia Dem. Bălăcescu, Ilie Cămărășan, Ștefan Constantinescu, Paul Miracovici, Petre Petrescu și Teodor Valenciuc, cât și ale artiștilor botoșăneni Alina Munteanu și Liviu Șoptelea, dar și ale viitorilor artiști, elevi ai Liceului de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani: Andreea Andrieș, Cosmina Buraga, Delia Burcă, Alina Ghioc, Simida Țiprigan (prof. coordonator: Genoveva Dolhescu), Maria Boariu, Daria Budeanu-Mihalachi, Ines-Raluca Cotruță, Maria Horodincă, Abi Livadaru (prof. coordonator: Alina Bogdana Munteanu), respectiv Daria Teodora Apotrosoaie, Adina Diana Cărămidaru, Aida Macarie, Alexandra Zaur (prof. coordonator: Adina Strugariu).

Deschiderea expoziției va avea loc în ziua de Dragobete (24 februarie 2022), ora 13.00, la Muzeul de Etnografie Botoșani și se va desfășura cu respectarea normelor sanitare în vigoare.