Târgul Meșteșugarilor începe astăzi la Botoșani
Astăzi, începe la Botoșani, cea de-a XV-a ediție a Târgul Meșterilor Populari. Evenimentul este organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani și se va desfășura în perioada 29 aprilie – 1 mai 2022.
În cadrul târgului vor participa meșteri populari din județul Botoșani, Iași, Suceava, Neamț, Harghita, Covasna, Vâlcea, Mureș, Republica Moldova și Cernăuți. Deschiderea oficială este programată în ziua de 29 aprilie 2022, ora 13.
Inedit pentru ediția de anul acesta este o aniversare specială. Începând cu ora 14, astăzi, la Sala Bibliotecii de Limbi Străine (strada Unirii, Nr.10)va fi sărbătorită doamna Angela Paveliuc Olariu, nume binecunoscut în sfera celor interesați de artă populară, etnografie, muzeistică, de cultură în ansamblu.
Din 1960, până în prezent s-a distins printr-o activitate continuă în domeniile amintite, competența și fervoarea muncii depuse fiind larg recunoscute. Doctor în istoria artei populare din 1977, domnia sa a publicat numeroase lucrări de specialitate, sub formă de articole, studii, monografii.