A început vacanța de vară și odată cu ea, și solicitările pentru școlile de vară de la bisericile din oraș. Abia e mijlocul lunii iunie și solicitările pentru activitățile estivale sunt numeroase.  La biserica Sfântul Ioan Botezătorul, sunt deja peste 150 de copii înscriși. Această biserică își începe programul de vară pentru copii pe data de 4 iulie și îl va sfârși pe 26 august.  Pentru luna iulie, la acestă biserică, nu mai sunt locuri disponibile ca urmare a solicitărilor multe. Vor fi peste 40 de voluntari și 45 de cadre didactice, iar programul este de la ora 10.00 la 12.00.

La Biserica Vovidenia, școala de vară  se va organiza în două serii: 3-15 iulie și 17-31 august. Înscrierea participanților se va face exclusiv online, prin completarea unui formular Google, în ultima săptămână din luna iunie.  La Biserica Sfântul Vasile Cel Mare din curtea spitalului Județean, școala estivală va avea loc în luna august, în ideea de a participa și copiii români stabiliți în străinătate, care vin acasă în România, în vacanță.