Mea Culpa. Mai are și o sorginte juridică: în tribunalele romane, înainte de începerea proceselor, acuzații erau întrebați dacă își recunosc vina. Dacă da, rosteau Mea Culpa și în felul acesta obțineau circumstanțe atenuante, având șansa de a fi absolviți de pedeapsă. Numai că, după un timp, această formulă nu a mai fost folosită în templul zeiței Themis (în mitologia greacă, zeița dreptății). Situația s-a generalizat, încât, în orice domeniu săvârșind o abatere, fiecare putea s-o recunoască prin Mea Culpa. Astfel, fac Mea Culpa a devenit sinonim cu am greșit, sunt vinovat. Mai rar, în zilele noastre, în cazuri grave, se spune Mea maxima Culpa, iar dacă păcatul este foarte grav, se folosește expresia Peccavi, cu sensul am păcătuit. Chiar dacă nimeni n-ar putea preciza care au fost primele expresii celebre rostite, nu-i un păcat să știm a le folosi.

(Redactor: Mădălina Mihai; autor: Titus Andrei)