Mulți cunosc educatorul ca un simplu dascăl, o persoană simplă, al carei rol e doar să stea să supravegheze și să învețe  copiii de la grădiniță. Mulți dintre noi nici măcar nu ne mai amintim chipul educatorilor noștri, pentru că de multe ori, nici nu le dădeam importanță acelor chipuri care ne așteptau cu zâmbetul pe buze în fiecare dimineață la grădiniță. Acei oameni care chiar dacă nu erau obligați, aveau grijă să nu fim triști când ajungeam în pragul grădiniței și să combinăm învățătura cu joaca, astfel încât să ne simțim bine acolo și să vrem să venim cu plăcere, nu doar cu obligația părinților. Fiind mici, nu puteam conștientiza cât de respectat ar trebui să fie un educator, mai ales că acesta este cel care ne deschide drumul spre viață. Nu știam cât de greu este să lucrezi și să colaborezi cu cei mici, mai ales când mulți dintre ei sunt puși pe șotii. Pentru că de cele mai multe ori, legătura adult-copil nu este chiar așa de strânsă.

Anii mei de grădiniță nu au fost legați doar de una, ci de două educatoare. Una bruneta și una șatenă. Le iubeam pe ambele, în mod egal. Ele  m-au ajutat să îmi croiesc un drum în nevăzutul viitor, și să încep să mi-l cos cu ață bună. Fiind mică, știu că fusesem foarte șotioasă, și mereu când faceam o năzbâtie, eram pedepsită, dar nici prea aspru nici prea indulgent. Mi se explica frumos de către doamnele mele ce am greșit, ca să putem repară împreună greșeala și să învăț din ea, să n-o mai.

Într-o zi, educatoarele mele ne-au ilustrat o poveste cu un iepuraș fugărit de un câine, ajungând la sfârșit să i se taie lăbuțele. În scena finală era reprezentat evenimentul nefericit al iepurașului. Fiind copil și  mai sensibilă de fel, am început să plâng de milă și  de frică. Imaginea mă speria, m-am pus într-un colț și am început să plâng. Educatoarele au observat reacția mea și m-au luat în brațe, liniștindu-mă. Am luat împreună imaginea de pe perete, ascunzând-o într-un dulap. Câte eforturi n-au facut educatoarele pentru mine și pentru noi, la câte poezii au fost nevoite să asculte, să repete, să pregătească pentru ca o serbare să fie memorabilă! Câte lecții noi și interactive au trebuit să predea ca noi să nu ne plictisim și să le înțelegem! Câte au făcut educatoarele noastre pentru noi, dar noi n-am facut pentru ele!

Aș vrea să le mulțumesc educatoarelor mele, Doamna Aurora și Doamna Liea, pentru cei mai frumoși ani de viață. Doamna Liea, sper că mă vedeți de acolo de sus de lângă îngeri și că sunteți mândră de mine și de realizările mele, de ce am ajuns deocamdată și de ce voi fii. Mi-aș fi dorit să mai putem petrece câteva clipe împreună și să ne mai povestim din amintirile frumoase de pe vremea când mi-ați predat cartea pentru prima oară. Vreau să vă mulțumesc că mi-ați fost alături și că m-ați îndrumat, ca să pot deveni un om mai bun. Odihniți-vă în pace!