Eveniment de tradiție, de ziua României, la Colegiul “Mihai Eminescu”. Drapel uriaș arborat pe școală!
Pe data de 29 noiembrie, la Colegiul Național “Mihai Eminescu”, a avut loc un eveniment de tradiție dedicat zilei naționale a României.
Intitulat “Suflet de Român”, evenimentul este la a X-a ediție, elevii și profesorii școlii fac în fiecare an ceva deosebit în pragul zilei naționale.
Anul acesta a fost prima dată când elevii de la Gimnaziu au contribuit și ei. Elevii de liceu, sub coordonarea profesorilor și a doamnei director, Cristina Chriac, ajutați de elevii de gimnaziu, au ridicat materiale în culorile roșu, galben și albastru, formând astfel drapelul României.
Potrivit doamnei mele diriginte, profesor Mihaela Timigeriu, proiectul a fost inițiat de un grup de profesori, coordonat de doamna profesoară Mihaela Țăranu și doamna inspector general Cristina Bălăucă. Acești profesori sunt Botezatu Loredana, Suceveanu Andreea, Timingeriu Mihaela, Hăilă Irina, Purice Alina, Purice Cătălin, Acatincăi Robert.
“Ideea a venit firesc, deoarece acest proiect are tradiție în școala noastră, fiind a 10 a ediție. Am încercat, în fiecare an, să găsim forme cât mai inedite și simple de a ne manifesta patriotismul, mai ales de Ziua Națională, activități în care să fie implicați toți elevii și profesorii din școală. Chiar dacă au fost activități diferite, de la un an la altul, au rămas câteva elemente comune: realizarea drapelului național, din diferite materiale, intonarea imnului și numărul mare de participanți”, a declarat profesoara Mihaela Timigeriu.
Aceasta ne-a mai spus că fiecare culoare a drapelului a fost realizată din câte trei fâșii de pânză, fiecare având 15 metri, deci 45 de metri de fiecare culoare. Despre proiect profesoara cu care am stat de vorbă a adăugat:
“Proiectul “Suflet de român” reprezintă o modalitate de a ne exprima dragostea de țară și mândria de a fi român, precum și mândria de a aparține Colegiului Național Mihai Eminescu. De asemenea, acest proiect este un prilej al profesorilor de a fi aproape de elevi și de a-i educa în spiritul patriotismului“.