Petru Poni, născut la 4 ianuarie 1841, în Cucuteni, județul Iași, a fost un chimist, fizician, pedagog, mineralog și om politic român, pionier al școlii românești  de chimie. A fost profesor la Universitatea din Iași și membru titular al Academiei Române.

Biografie

Petru Poni s-a născut în satul Săcărești. A absolvit școala primară la Târgu Frumos  și apoi a urmat la Gimnaziul Central din Iași (1852-1859). Ca bursier la Paris s-a specializat în chimie fizică și mineralogie la „College de France” și Sorbona. Întors în țară, în 1865 se angajează ca profesor la Liceul Național, iar din anul 1866 predă și la Școala Militară din Iași. În anul 1878 este numit șef al Catedrei de Chimie din cadrul Universității din Iași unde a predat timp de 33 de ani. Aici a înființat:

  • Primul laborator de Chimie al Universității din Iași (1882);
  • Catedra de Chimie organică (1891).
  • În 1897, Petru Poni și Anastasie Obregia  au inaugurat, în noua clădire a Universității din Iași, un laborator de chimie, după model german. În 1903 Prof. Petru Poni a introdus un nou curs: Studiul chimic al petrolului

Din 30 iunie 1879 a fost ales membru al Academiei Române, iar în anul 1889 a fost numit comisar al Guvernului Român la Expoziția Universală de la Paris.

A fost unul dintre pionierii chimiei românești fiind considerat întemeietorul acestei școli. El a pus bazele chimiei organice în România. În prezent, Institutul de Chimie Macromoleculară al Academiei Române din Iași poartă numele Petru Poni.

Activitatea științifică

A cercetat peste 80 de minerale culese din diverse zone ale țării și chiar a descoperit două minerale noi, denumite de el broștenită și badenită.A cercetat apele minerale din țară și a făcut observații meteorologice în Moldova. El a publicat și primele manuale de fizică și de chimie în limba română. Este organizatorul primelor laboratoare din România, destinate cercetărilor științifice și pregătirii cadrelor de chimiști. A colaborat la înființarea unor societăți științifice în România: Societatea română de științe (1890) și Societatea de științe (1900), și a fost membru al Societății de științe naturale din Moscova (1910).

În anul 1903, omul de știință a fost decorat de către împăratul Franz Joseph al Austriei cu Marea Cruce a Ordinului Franz Joseph.

Printre lucrările de specialitate publicate de profesorul Petru Poni se numără:

  • „Cercetări asupra mineralelor din masivul cristalin de la Broșteni” (1882),
  • „Mineralele de la Bădenii-Ungureni” (1885),
  • „Fapte pentru a servi la descrierea mineralogică a României” (1900), prima monografie asupra mineralelor țării noastre,
  • „Cercetări asupra compozițiunii chimice a petroleurilor române” (1900).

Activitatea politică

Pe plan politic, Petru Poni s-a remarcat ca unul dintre membrii marcanți ai Partidul Național Liberal(P.N.L.) din aceea vreme. În anul 1884 s-a alăturat grupării politice formată din “liberalii sinceri” conduși de George Vernescu și conservatorii lui Lascăr Catargiu (Partidul Liberal-Conservator). După o scurtă perioadă petrecută în această formațiune politică, revine în P.N.L. A fost ales, în mai multe rânduri, deputat și senator.

De asemenea, a îndeplinit și funcția de primar al municipiului Iași în perioada 9 aprilie – 11 iulie 1907 și 1922.

A deținut în trei rânduri funcția de ministru al Cultelor și Instrucțiunii (21 iulie – 26 noiembrie 18914 octombrie 1895 – 21 noiembrie 189624 octombrie – 29 noiembrie 1918).

Cinstirea lui Petru Poni

Numismatică

Cu prilejul „împlinirii a 175 de ani de la nașterea lui Petru Poni”, Banca Națională a României a pus în circulație, în atenția colecționarilor, la 22 februarie 2016, o monedă comemorativă de argint, cu titlul de 999% având greutatea de 31,103 g. Moneda este rotundă, cu diametrul  de 37 mm, și are valoarea nominală de 10 lei. Cantul monedei este zimțat. Fiecare exemplar este însoțit de câte un certificat de autenticitate și de o prezentare succintă în limbile română, engleză și franceză a vieții și activității savantului.

Fiecare monedă este ambalată în câte o capsulă de metacrilat transparent.

„Monedele din argint dedicate împlinirii a 175 de ani de la nașterea lui Petru Poni au putere circulatorie pe teritoriul României.”

Colegii și licee care poartă numele lui Petru Poni

  • Colegii și licee din Iași, Roman, Onești, București au primit numele savantului Petru Poni.

Petru Poni este o personalitate foarte importantă, pentru noi, cei din Moldova, iar asta ar trebui să ne facă mândri de locurile de unde provenim și să ne motiveze că și noi putem aduce mândrie și onoare regiunii Moldova, devenind un model pentru viitoarele generații.📚 😊