Pe data de 15 ianuarie, cu ocazia Zilei Culturii Naționale și a celor 173 de ani de la nașterea poetului național, Mihai Eminescu, Teatrul „Vasilache” găzduiește spectacolul „Luceafărul”. Într-o interpretare coregrafică, muzicală și actoricească, spectatorii sunt așteptați, începând cu ora 18:00, să vizioneze celebrul poem eminescian, în regia lui Ion Sapdaru. De asemenea, publicul va fi purtat în atmosfera spectacolului și datorită vocii inconfundabile de pe fundal, cea a marelui actor regretatul Ion Caramitru (înregistrare Radio România).

Scenografia este realizată de Gelu Rîşca, video design, de Silviu Apostol, iar coregrafia, de Victoria Bucun. Din distribuție fac parte actorii: Oana Asofiei, Pavel Petraşi, Andrei Bordianu, Ana Apetrei, Anamaria Chelaru, Adelina Cojocariu, Renata Voloşcu, Andrei Iurescu, Cosmin Tanasă.

Prețul unui bilet pentru elevi și studenți este de 15 lei, iar pentru adulți, 20 lei.