Târgul Mărțișorului ajunge, anul acesta, la cea de a XIII-a ediție
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoșani, organizează în perioada 27 februarie-1 martie a XIII-a editie a Târgului Mărțișorului.
Deschiderea oficială a târgului va avea loc, pe data de 27 februarie, la ora 12:00, pe Pietonalul Unirii din Botoșani.
Obiectivul manifestării este de a încuraja tradiția confecționării mărțișoarelor, pentru a menține în viață această activitate ce se află în curs de decădere. Astfel, mărțișoarele participanților trebuie să fie realizate manual și motivele abordate să simbolizeze cultura românească.
Criteriile de selecție sunt:
– Folosirea firului de lână, firul răsucit: alb-negru, alb-roșu;
– Reprezentarea amuletei cu bănuț sau cu vechi simboluri precum gărgărița, coșarul, ghiocelul, etc., acestea devenind deja tradiționale în timp;
-Creativitatea și expresivitatea mărțișoarelor confecționate;
– Evitarea pe cât posibil a unei matrițe unice;
-Înlăturarea tendinței de a fi uniformizate aceleași motive abordate;
– Materialele folosite să nu inducă ideea de neglijență si de lips a plasticității.
Participanții nu vor expune în cadrul târgului:
-Mărțișoare croșetate din PNA;
-Mărțișoare antropomorfe (păpușile) din șnurul alb-roșu (reprezentare a fetei și a băiatului) având în vedere că acest tip de mărțișor nu aparține culturii românești;