Ziua de 24 ianuarie, sărbătorită la Vorona. Copiii au pregătit o scenetă și o expoziție de desene!
Înfăptuită la 24 ianuarie 1859, cunoscută şi sub numele de “Mica Unire”, Unirea Principatelor Române este considerată primul pas important pentru Marea Unire de la 1918.
Elevii au primit un weekend prelungit, aceștia având liber două zile în care se pot relaxa.
Cei de la ,,Liceul Tehnologic Stefan cel mare și Sfânt” de la Vorona vor fi implicați, însă, Intr-un mic program artistic.
Evenimentul va avea loc miercuri, la CDI (Biblioteca școlară). Membrii trupei de teatru “Freedom” vor prezenta o scenetă de teatru. Aceasta se va desfășura sub forma unei șezători la care participă câteva fete, îmbrăcate în costume populare.,
In timp ce vor lucra, ele vor discuta despre Unirea Principatelor Române și despre domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
Pe rând, își vor face apariția și personajele despre care vorbesc fetele, respectiv domnitorul Al. I. Cuza, Moș Ion Roată sau diferiți boieri ai vremii.
Micii actori se vor îmbrăca în costume populare, în semn că tradiționalul costum popular nu și-a pierdut importanța.
Desigur, la final se va cânts ,,Hora Unirii”. In cadrul evenimentului va avea loc și o mică expoziție de desene.