De când mă știu am fost pasionată de frumos. Îmi aduc aminte și acum cu drag serile reci în care, cu o cană de ceai în mână, urmăream împreună cu tata filme românești vechi.

M-au fascinat dintotdeauna. Îmi plăcea modul în care erau gândite, îmi plăcea să mă conectez pentru câteva ore cu lumea în care părinții mei s-au născut și au crescut.

Făcând parte și din redacția Buzz am reușit să descopăr lucruri la care nu orice copil din generația mea are șansa.

Marți, 24 ianuarie, chiar de Mica Unire, am avut ocazia să urmăresc o piesă de teatru care îmi stârnise de mult timp curiozitatea și anume ,,Take, Ianke și Cadâr” de Victor Ion Popa.

Am studiat această piesă de teatru la școală, am urmărit-o pe internet și am fost curioasă cum se vede și de pe scaunul de spectator, cu niste actori mari.

Rolurile principale au fost interpretate de trei ași ai teatrului și cinematografiei românești: Take – Mihai Constantin, Ianke – Horațiu Mălăele și Cadâr – Răzvan Vasilescu.

Pot spune, ca simplu spectator că jocul actorilor a fost excepțional. O chimie perfectă între cei trei actori care m-au fascinat. Toate mișcările, toate vorbele păreau atât de reale, atât de firești! Plus decorul. Și acesta atât de firesc. Din epoca aceea, din tabloul vremii.

A fost un eveniment care a avut un mare impact asupra mea. Mi-am împlinit visul de a vedea această piesă de teatru în viața reală, nu pe un ecran.

Totuși, mai aveam o dorință pentru această seară – aceea de a-l întâlni personal pe marele actor Mihai Constanin, o figură marcantă a copilăriei mele.

De când am urmărit pentru prima dată seria “Liceenii” – mi-a rămas în minte zâmbetul molipsitor și umorul inconfundabil al lui “Ionică”. Cu mari emoții am cerut un scurt interviu pe care l-a acceptat cu zâmbet, acel zâmbet care mi-a marcat copilăria. A fost mai mult decât un interviu sau o poză, a fost un vis devenit realitate. Cu multe, multe emoții.

Post Views: 333