Prezența unui mare scriitor la Galați după 20 de ani, cu ocazia lansării noului roman. Află despre cine este vorba!
Vizita lui Mircea Cărtărescu, la Galați, după 20 de ani, pentru lansarea noului lui roman, “Theodoros”. Întâlnirea a avut loc în cadrul amfiteatrului Colegiului “Vasile Alecsandri”, iar discuția a fost moderată de Doru Căstăian.
În data de 3 februarie 2023, Galațiul a avut onoarea de a-l primi, în vizită, pe marele și cunoscutul scriitor Mircea Cărtărescu.
Sala a fost plină, mai exact 350 de participanți: de la copii de clasa a IV-a până la persoane mai înaintate în vârstă. Oamenii au fost dispuși să stea și în picioare pentru a asculta frumoasa discuție care avea loc pe scenă.
Autorul a povestit despre noul lui roman, despre sâmburele acestei idei, sâmbure ce a așteptat trei decenii ca, în final, după doi ani de scris, romanul cu caracter istoric să fie publicat.
Scris într-o manieră diferită față de scrierile precedente ale celebrului Cărtărescu, romanul a atras atenția rapid, căci, după cum spunea chiar însuși autorul, acesta a fost scris cu ușurință, iar ca oricare altă carte anterioară, și aceasta s-a scris pe ea însăși, rezultând o lină istorie a unui personaj interesant, care este prins între credință și voință.
Într-un timp destul de scurt, au apărut numeroase recenzii la cartea “Theodoros”, acestea având numai remarci pozitive, majoritatea spunând cu ce cursivitate se leagă ideile.
Ușor ușor, discuția s-a aplecat spre Mircea Cărtărescu, ca autor, dar și ca om, acesta împărtășindu-și pasiunea pentru corăbiile cu pânze pe care a avut o de mic.
A explicat publicului despre cum ajunge să scrie o carte, cât și despre anumite probleme sau inconveniente pe care scriitorii le au.
Autorul spune că el scrie ce nu a văzut până acum și ce ar vrea să citească, însa, în momentul în care a scris cartea, n-o mai poate citi, căci știe ce va urma, iar acea plăcere a lecturii care constă în suspans și surpriză dispare.
La final, a avut loc și o sesiune de întrebări adresate de către cei din public, care a fost foarte bogată. Au fost mulți doritori, iar majoritatea au primit răspunsurile dorite la întrebăr. Imediat după a fost și o sesiune de autografe, care a durat o oră. Toți participanții s-au adunat în jurul lui Cărtărescu, în dorința de a obține un autograf.
Sursă foto: Facebook Mircea Cartarescu