Sărbătorită în toate culturile, la români iubirea este celebrată de Dragobete din cele mai vechi timpuri, mai exact, încă de pe vremea dacilor. Și asta pentru care Dragobete era un fel de divinitate asemeni lui Cupidon (al românilor) și Eros (al vechilor greci).

Dragobetele, cunoscut și sub numele de Năvalnicul, era zeul dragostei și al bunei dispoziții, iar românii au ales să întâmpine primăvară cu IUBIRE și VOIOȘIE!

Sărbătoarea Dragobetelui din 24 februarie face parte din tradiția magică a poporului român și din credința în reînnoirea ciclică a lumii.

Dragobetele este, conform credinței populare, un duh poznaș și capricios căruia trebuie să îi câștigi bunăvoința, motiv pentru care este necesar să te asiguri că în ziua respectivă nu încalci tradiția.

Considerat  patronul dragostei, al bunei dispoziții, deschizător al primăverii și fiu al Babei Dochia, Dragobetele este întâmpinat cu flori. De aceea în dimineața de Dragobete, la țară, fetele se îmbracă frumos și pornesc prin văi și lunci, culegând primele flori ale primăverii.

La oraș poți cumpăra brândușe, viorele sau ghiocei pe care să îi agăți la icoane.

Se spune că acest simplu gest te va păstra tânără și va înlătura invidia și gândurile rele îndreptate asupra ta.

Florile uscate se aruncă pe o apă curgătoare, în ziua de Sânziene, ca toate relele să plece la vale odată cu ele. Dacă, întâmplător, găseau și fragi înfloriți, florile acestora erau adunate în buchete ce se puneau, mai apoi, în lăutoarea fetelor, în timp ce se rosteau cuvintele:

„Flori de fragă

Din luna lui Faur

La toată lumea să fiu dragă

Urâciunile să le despărți”.

Tot de Dragobete, tinerii îmbrăcați în straie de sărbătoare culeg ghiocei pentru că, după tradiție, câți ghiocei aduci acasă, atâția pui de cloșcă vei avea în ogradă în timpul anului. Dacă plângi în ziua de Dragobete, se consideră că acele lacrimi sunt aducătoare de necazuri și supărări; dacă în ziua de Dragobete cineva aude o pupăză, va fi harnic tot anul, iar tinerii care beau ceai din crenguțe de vișin și mănâncă turte, în ziua de Dragobete, vor fi iubiți!

Tradițiile merg mai departe până în curțile gospodarilor: cu toate că în această zi erau interzise muncile câmpului, pentru spor și belșug stăpâna casei trebuie să deretice curtea. Doar atât!

Fără cusut, spălat sau alte treburi casnice – așa aveau garanția unui an cu spor, belșug și dragoste pentru cei care locuiesc în casă.

Tot pe 24 februarie, se spune că și păsările își găsesc perechea, iar cele călătoare se întorc și încep să își construiască un cuib. Se mai spune că, pentru noroc în casă, primele flori de primăvară culese trebuie așezate la icoană.

Pentru că sărbătoarea este și una a renașterii naturii, în ziua de Dragobete nu se sacrifică și nu se cumpără animale.

În general, sărbătoarea era considerată una de bun augur pentru treburile mărunte din casă, dar nu și pentru treburile mari, așa că oamenii evitau să muncească prin ogrăzi sau la câmp de teamă că „vor ciricăi toată viața”.

Dragobetelui, acest „zeu al dragostei” i se mai spunea Cap de Primăvară. La Dragobete se făceau leagăne atârnate de crengile copacilor pentru fete, tinerii căutau să-și spună cuvinte frumoase, să se picure, adică să se ciupească, să se sărute, să-și facă legăminte de dragoste. Dragobeți sunt numiți feciorii cuprinși de fiorii dragostei, dar și mugurii culeși de fețe de pe crengile copacilor și puși la ureche, precum „cireșele în luna mai”. Sunt legende care-l prezintă pe Dragobete ca fiind fiul Babei Dochia, o ființă, jumătate om, jumătate spirit, o ființă care umblă prin lume, dar nu poate fi văzută, pentru că lumea este într-o continuă decădere spirituală.

Se mai spune că Dragobetele a fost transformat de Maica Domnului în Năvalnic, o plantă de leac folosită, în trecut, pentru vrăjile de dragoste. Există mai multe legende care relatează cum s-ar fi întâmplat asta, iar una dintre ele spune că Dragobetele ar fi încercat să o facă pe Maica Domnului să se îndrăgostească de el; nu a reușit, iar ea l-a transformat în Năvalnic.

Zân de esență solară, apropiat de divinități ale naturii și dragostei, Dragobetele ar descinde, conform unor legende românești, dintr-o străveche Zeiță Pasăre, această zeiță devenind, în zeci de mii de ani, Marea Zeiță a Pământului, unele atribute ale ei regăsindu-se la Maica Domnului, Baba Dochia sau Sfânta Vineri.

Veselă și plină de bună dispoziție, ziua lui Dragobete este un moment cu puteri vindecătoare. Atmosfera specifică acestei sărbători contribuie la apariția unui tonus optimist, prielnic sănătății, reușind să creeze, în plan moral, o perspectivă nouă, încărcată de bucurie și mulțumire. Acest zeu pețitor, era un adevărat naș ce oficia, în cer, nunta tuturor animalelor și, de a lungul timpului, românii au transfigurat Dragobetele, ajungând să fie zeitatea ce ocrotește și poartă noroc îndrăgostiților!

Așadar, vă invit să petreceți autentic românește, să vă bucurați de această zi, iar micile cadouri oferite persoanei iubite vor aduce, cu siguranță, un sentiment de apreciere și respect!

Iar când în goană spre serviciu, sau alte treburi ce va acaparează întreaga zi, vedeți la colț de stradă „bunicuțe” care vând frumoase flori de primăvară, nu le ocoliți, ele știu semnificația acestei zile mai bine decât mulți dintre noi și ne ajută să ne bucurăm de această zi, respectând tradițiile ce sunt un ecou al nemuririi spiritului românesc!

Post Views: 215