Stejarul lui Alexandru Ioan Cuza din comuna Vorona. Un arbore de peste 500 de ani!
În comuna Vorona exista un arbore falnic care mai este numit și Stejarul lui Cuza, acesta fiind monument al naturii.
În apropierea mănăstirii Vorona din localitate, oamenii pot zări acest stejar. Un arbore ocrotit de lege, cu o vechime de peste 500 de ani.
Ramona Pancu, consilier cultural de la Centrul de Informare Turistică din Vorona ne-a povestit legenda lui: ,,Se spune că domnitorul Alexandru Ioan Cuza venea aici pentru a medita în spațiul retras și liniștit. Denumirea de [Stejarul lui Cuza] a fost dată de călugării de la mănăstirea Vorona care l-au surprins la umbra copacului secular. Domnitorul în urma reformelor date, obișnuia să facă plimbări prin țară și așa într-una din zile a hotărât să vină la mănăstirea Voronei pentru a vedea cum se desfășoară activitatea de aici. Ajuns în poiana din apropierea mănăstirii, el a poposit aici legându-și calul de acest stejar”, spune sursa noastră.
Fiind deghizat în negustor, călugării nu l-au recunoscut și l-au întemnițat. Când au aflat cine este însă, au îngenuncheat și i-au cerut iertare.
De ziua Unirea Principatelor Romane, pornind de la această legendă, la Centrul de Informare Turistică Vorona s-a derulat un proiect educațional intitulat sugestiv ,,Hora Unirii la Stejarul lui Cuza”. Este vorba despre o activitate practică, simplă, atractivă și interesantă pentru copii.