FC Botoșani a încheiat ultimul meci din play-out-ul Superligii României – sezonul 2022-2023, cu o victorie clară, cu scorul de 5-1 împotriva celor de la CS Mioveni.

FC Botoșani a deschis scorul în minutul 9 prin golgeterul Sebastian Mailat care a înscris cu un șut la colțul lung, după o acțiune în care a driblat patru adversari.

Scorul a fost majorat în minutul 40 prin Victor Dican cu o lovitură de cap din apropierea careului mic.

CS Mioveni reușește în minutul 45 să reducă din diferență prin Remus Guțea care înscrie cu un șut puternic din șase metri, după ce a driblat apărarea celor de la FC Botoșani.

Mihai Roman II înscrie din interiorul careului mare cu un șut superb la colțul lung în minutul 83 , ducând scorul la 3-1.

In minutul 88, Sebastian Mailat face 4-1 cu o reușită spectaculoasă din interiorul careului de 16 metri.

Eduard Florescu închide tabela de marcaj în minutul 92, cu un gol superb direct din corner ducând scorul la 5-1.

La echipa noastră a debutat încă din primul minut, fundașul dreapta Narcis Ilaș, un tânăr foarte talentat, de 16 ani provenit din academia botoșănenilor care are mai multe selecții la echipa națională U15 și U17.

Tot astăzi a fost și ultimul meci pentru mijlocașul Mihai Roman I, acesta jucând 306 meciuri în Liga I , marcând 38 de goluri și fiind selecționat de 10 ori la echipa națională a României. ,,Se încheie un capitol frumos pentru mine, nu am regrete pentru că am făcut ceea ce-mi place, chiar dacă am avut și perioade dificile, cu multe accidentări. Mă bucur, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ce mi-a dat, familiei mele deosebite și tuturor celor care m-au ajutat.” – a spus Mihai Roman)

 

 

 

 

 

 

Și pentru portarul Eduard Pap astăzi a fost ultimul meci la FC Botoșani, el va pleca la alta echipă din sezonul următor.

După acest meci și antrenorul Flavius Stoican s-a despărțit de echipa botoșăneană, acesta fiind foarte mulțumit de activitatea desfășurată la echipă și de faptul că a reușit să mențină echipa în liga I.