Cursul de “Micii reporteri”, la BiblioVacanța, cu Ioana Ivaș
Cursul de “Micii reporteri” tradițional deja pentru programul BiblioVacanta este susținut, vara aceasta, de Ioana Ivas, editor șef al redacției Buzz. Ea are, în prezent, 14 ani și este la Buzz încă de când avea 8 ani.
Ioana le-a povestit despre Buzz, le-a vorbit despre ce face un jurnalist, le-a propus jocuri de rol și i-a făcut să înțeleagă meseria de jurnalism. Pentru adolescenta redacției nu este pentru prima dată când predă.
,,Am mai lucrat cu copii și în 2022, și 2021 la Bibliovacanța, și la Buzz unde am susținut ateliere de gramatică. Îmi place foarte mult să lucrez cu copiii, cred că este o activitate care dezvoltă din foarte multe puncte de vedere. Abea când lucrezi cu copiii iți dai seama dacă esti un om răbdător sau nu”.
Despre copiii care s-au înscris vara aceasta la curs, ea a spus: “Mi-au plăcut foarte mult copiii deoarece sunt foarte energici, transmit emotie, au curaj, fac glume, au idei.”
Săptămâna viitoare, cursul de Micii reporteri se va desfășura de la ora 10:00, la secția de împrumut carte copii, indiferent de vârstă.