Spectacol cu Dan Puric la Botoșani, la final de octombrie
Actorul Dan Puric vine la Botoșani, spre finalul lunii octombrie, cu un nou spectacol.
Evenimentul se va întâmpla pe data de 24 octombrie, de la ora 19:00 și va avea loc pe pe scena casei de Cultură a Sindicatelor ,,Nicolae Iorga”. Intitulat ,,Ghic cine vine?”, spectacolul este unul în regia actorului-protagonist al spectacolului.
Despre Dan Puric
Andrei Pleșu spune despre Dan Puric:
„La cât e de inteligent și de angajat spiritual, aș fi așteptat să-l văd mai smerit, mai aproape de discursul unui mărturisitor decât de acela al unui gânditor amator. Dar mai e ceva: domnul Puric a adoptat o strategie pedagogică riscantă. Când vrei să educi pe cineva, nu începi prin a-l flata. Dacă vrei ca cineva să învețe ceva, nu-i spui mereu că n-are nimic de învățat. Or, domnul Puric încurajează un soi de legendarizare arbitrară a națiunii, din care rezultă că ea frizează desăvârșirea. Atunci la ce bun s-o mai dăscălești? Suntem unici, persecutați de tot mapamondul, singurii creștini adevărați, speranța lumii, gloria speciei!”