Au trecut aproape trei luni de când a fost dat startul noului sezon fotbalistic, timp în care echipa FC Botoșani a avut parte de tot felul de situații. Au fost și transferuri, au și antrenor nou și, cu toate acestea, echipa locală nu stă deloc bine în momentul de față. Băieții conduși de către Dan Alexa se află pe locul 16 în Play out, iar dacă nu vor forța, riscă retrogradarea. Valeriu Iftime (finanțatorul echipei FC Botoșani) amenință cu retragerea din fotbal  la ora aceasta.

Schimbări în lot și pe banca tehnică:

FC Botoșani nu duce lipsă de jucători noi după finalul de mercato al acestei veri. Chiar dacă moldovenii nu au primit prea multe fonduri de la Primăria Botoșani, lucru pe care botoșănenii nu l-au ascuns deloc, vorbind  despre asta și la conferința de la începutul sezonului 2023-2024, clubul fondat în 2001 a făcut peste 10 transferuri și a reușit să schimbe antrenorul. L-au adus pe Dan Alexa din nou în Superligă, de la fosta sa echipă, FC Brașov. Aceasta continuă să joace în liga a-II. „Noi aveam un lot și credeam că este gata, însă venirea lui Dan Alexa ne-a pus puțin într-o paradigmă nouă. Obiectivul este să capaciteze echipa să joace fotbal și să ieșim din zona aceasta.” a declarat  finanțatorul echipei, Valeriu Iftime.

Dan Alexa spunea pentru Digi Sport, când a fost convocat ca antrenor despre nevoile echipei: „Au caracter și asta e cel mai important pentru mine. În momentul ăsta e nevoie de jucători care să sufere pentru echipă. Am suferit pe final și ne bucurăm de acest punct obținut.” Dan Alexa- Antrenorul FC Botoșani sursă: Monitorul

Transferurile făcute vara aceasta

Au venit la echipă, conform FlashScore, Carlo Casap, Ilcic Miroslav, Tweh David, N Goma Kablan, Mouaddib Jaly, Gustavo Hebling, Friday Adams, Gligor George, Olinga Fabrice, Hallman Jason, Creț Răzvan, Drole Jean, Began Răzvan, Benzar Romario. Au plecat în această vară Roman Mihai, Chica-Roșa Adrian, Began Răzvan, Ivanov Antoni, Brașoveanu Alberto, Maxim Ciprian, Sirghi Cristian.

Rezultate sub așteptări

FC Botoșani nu a înregistrat nici o victorie, de când a început sezon, respectiv luna iulie. Printre meciurile cele mai rușinoase, unde băieții noștri au obținut cele mai slabe rezultate sunt cele cu CFR Cluj ( 3-1 ),  FCU Craiova ( 1-0) sau FC Voluntari ( 2-1 ). Nici în meciurile amicale jucătorii echipei, nu au făcut o figură mai bună. De exemplu, cu Legia din Polonia a terminat cu scorul 5-0, iar cu Ferencvaros, 3-0.

Anul trecut, tot pe vremea aceasta, eram pe locul doi”

Ofițerul de presă al FC Botoșani, Cristi Prisacariu, este totuși optimist cu privire la viitorul echipei.

„Echipa are mare nevoie de o primă victorie. O dată cu ea va veni și încrederea, moralul în vestiar, iar jucătorii vor aborda cu mai mult curaj următoarele meciuri, deoarece există o frică de rezultat, din cauza situației din clasament, dar nu este nimic de pierdut. Anul trecucut, tot pe vremea aceasta, eram pe locul doi, fără frica de retrogradare, iar acum suntem pe loc retrogradabil, și nu ar fi deloc surpriză să terminăm pe loc de Play-off. Totul e posibil în Superliga deoarece, cu mici excepții, valorile sunt echilibrate, echipele sunt cam de același nivel. Diferența este făcută de atitudinea de joc, și de forma jucătorilor.”  a declarat Cristi Prisacariu, ofițer de presă la FC Botoșani.

Cristi Prisacariu Sursă: Facebook Cristi Prisacariu

„Salvarea de la retrogradare este obiectivul  clar.”

Iosif Pintilie, jurnalist sportiv la Fanatik.ro, în trecut, acreditat din partea ziarului Buzz la FC Botoșani, nu este foarte încrezător în șansele echipei.

„Salvarea de la retrogradare este obiectivul  clar.”

„Ne lipsește un lider al echipei. Nu avem un jucător care să conducă vestiarul, care să fie liderul grupului, echipa nu este într-un moment bun, probabil este cel mai dificil moment din istoria prezențelor în prima divizie. Istoria ne arată că puține echipe cu un astfel de început s-au salvat. Ironia sorții este că antrenorul  care a avut cele mai mari performanțe alături de acest club este cel care a adus echipa în acest blocaj. Salvarea de la retrogradare este obiectivul  clar. Este realizabil, dacă ne aducem aminte de momentul în care a venit, acum câțiva ani, Liviu Ciobotariu la echipă, când eram într-o situație similară și am ajuns să ne luptăm la Play-off.

“Ne lipsește spiritul de luptă, nu avem identitate în joc…”

Nu există un jucător care să se impună, un fotbalist cu experiență care să poată să conducă vestiarul. Am avut multe exemple, cele mai recente fiind Papa, Burcă, Roman, Edjouma ori Fabbrini. Benzar pare să aibe CV-ul unui astfel de fotbalist, dar are ani buni de când nu s-a mai remarcat. Cred că ne lipsesc și transferurile din perioada Croitoru, acei fotbaliști care veneau și schimbau complet fața echipei. Pius este bun, la fel și Olinga, ei doi sunt cam singurii fotbaliști care chiar aduc aminte de jucătorii care erau cândva la Botoșani. Ne lipsește acest spirit de luptă, nu avem o identitate de joc.” a declarat Iosif Pintlie jurnalist la Fanatik.Iosif Pintilie Sursă : Fanatik.ro

 

Răzvan Sauciuc jurnalist la Botoșani Online.ro, este de părere că FC Botoșani are parte de cel mai slab sezon decând au urcat în prima divizie

 „Problemele echipei vin din sezonul trecut”

„Despre FC Botoșani pot să spun că acesta este cel mai slab început de sezon de la promovarea în prima ligă și nu îmi aduc aminte de o serie atât de slabă nici din vremea când juca în liga 2. Problemele echipei vin din sezonul trecut când s-a salvat de la retrogradare. În vara trecută s-au făcut mai multe greșeli. Cea mai mare a fost readucerea lui Marius Croitoru după un sezon în care acesta nu a reușit să aibă rezultate la FCU Craiova și FC Argeș.

„O dată cu venirea lui Dan Alexa jocul s-a îmbunătățit”

 Au venit mai mulți jucători străini, majoritatea sub nivelul campionatului României. O dată cu venirea lui Dan Alexa, jocul s-a îmbunătățit dar nu suficient pentru a obține prima victorie. Probabil mai are nevoie de timp numai că timpul devine principalul adversar al FC Botoșani.” –  a  declarat jurnalistul Răzvan Sauciuc.

Juniorii se mențin bine în România

Viitorul echipei pare să fie în mâini bune după ce formațiile de tineret au dovedit tuturor că știu să facă spectacol în cele 90 de minute ale fiecărui meci. Echipa botoșăneană U19 a câștigat 0-4 împotriva celor de la CSM Bacău în campionatul Național, Echipa botoșăneană de U15 a câștigat cu 10-2 împotriva lui Dinamo și 7-2 împotriva lui Sepsi OSK în Liga Elitelor, iar tot în Liga Elitelor, Echipa botoșăneană U16 a terminat la victorie cu scorul final 6-0.Academia FC BT Sursă : FCBT