O competiție inedită pentru nevăzătorii botoșăneni. Concursul „Imaginea ta contează” este unul destinat doamnelor nevăzătoare din cadrul Asociației Nevăzătorilor din Botoșani. Acesta va avea, loc pe data de 7 octombrie, la sediul asociației.

Regulamentul concursului

Concursul va avea trei probe:

💪proba teoretică – cultură generală

💪proba de creație literară – catren și proba de testare a abilităților personale și a competențelor socio-culturale.

Concurentele vor extrage bilețele numerotate de la 1 la 10, pentru a stabili ordinea intrării în concurs.

În cazul în care la o filială sunt înscrise mai mult de zece concurente, acestea vor fi împărțite în două grupe. Dacă se concurează în două grupe, clasamentul final se realizează prin cumularea punctajelor realizate de concurentele din ambele grupe.

1. Proba teoretică

La această probă, întrebările sunt stabilite din cinci domenii diferite. Fiecare întrebare are câte trei variante de răspuns, dintre care doar una este corectă.

Concurentele vor primi câte o întrebare din fiecare domeniu. Juriul va hotărî modalitatea de alegere a întrebărilor, prin extragere sau în ordinea intrării în concurs.

Concurentele au dreptul să ceară repetarea întrebării maxim de două ori. Timpul de gândire este de un minut. Fiecare răspuns corect va fi cotat cu 10 puncte. Total probă 50 puncte.

2. Proba de creaţie literară

Fiecare concurentă va avea de alcătuit, în scris, în maximum cinci minute, un catren pe baza unui set de rime. Acestea se pot atribui în ordinea intrării în concurs sau prin tragere la sorţi.

După cum deja se ştie, doamnele care nu pot scrie vor beneficia de însoţitori. Aceştia vor primi foile de concurs şi vor comunica doamnelor setul de rime după momentul startului. Proba este cotată cu 20 de puncte.

3. Proba de testare a abilităţilor personale şi a competenţelor socio – culturale

Concurentele vor avea de parcurs un traseu dinainte stabilit cu o carte așezată pe cap. Va fi ales un traseu cu lungimea de 10 m, fără trepte sau alte obstacole.

Timpul necesar parcurgerii traseului va fi de maximum 20 de secunde. Pentru executarea acestei probe va fi folosită revista Braille „Litera noastră”. La fiecare concurentă se va nota timpul obținut și de câte ori a pierdut cartea de pe cap. Punctajul se va acorda astfel:

– timpul cel mai scurt 30 de puncte

– următorul timp 28 de puncte

– următorul 26 de puncte, în acest mod până la ultima concurentă.

Din punctele rămase vor mai fi scăzute câte cinci puncte pentru fiecare alunecare a cărții de pe cap. Dacă timpul de parcurgere a traseului depășește 20 de secunde, concurenta este automat descalificată și nu primește niciun punct la această probă. Punctajul maxim la această probă este de 30 de puncte.

Proba de baraj

În caz de egalitate de puncte la finalul concursului, departajarea se face cu ajutorul întrebărilor de baraj. Concurentele implicate în baraj răspund, obligatoriu în scris, la prima întrebare din listă. Dacă egalitatea persistă, se trece la următoarea întrebare, până ce se stabileşte ierarhia finală. Daca nici după epuizarea întrebărilor de baraj nu se poate face departajarea concurentelor, se recurge la tragerea la sorţi. Câştigătoarea locului I la faza pe filială se califică pentru faza următoare, cu condiţia să acumuleze minimum 70 de puncte. Baremele care trebuie îndeplinite pentru acordarea premiilor sunt următoarele:

– locul I: 70 puncte;

– locul al II-lea: 60 puncte;

– locul al III-lea: 50 puncte;

– mențiune: 40 puncte.

Mult succes tuturor concurentelor!

concurente concurs „imaginea ta conteaza”