Liceul tehnologic “Stefan cel mare și Sfânt” de la Vorona a participat la un concurs de idei foarte interesant.

La etapa județeană a concursului CDIdei în cărți, echipa formată din elevii: Padurariu Claudia, Mocanu David și Vătămanu Alina au obținut locul I.

Acești elevi învață la școala Liceul Tehnologic ,, Ștefan cel Mare și Sfânt” de la Vorona, iar  profesoara de limba franceză, Oboroceanu Corina-Elena i-a îndrumat pe acești elevi.

Scopul concursului,, CdIdei în cărți” este de a stimula creativitatea și pasiunea pentru lectură, deprinderea unor abilități de comunicare și lucru în echipă, dar și dezvoltarea competențelor transversale ale elevilor: simț artistic și imaginație.

Participarea la acest concurs a constat în ideea ca fiecare echipă să citească o carte și să facă pe baza ei un afiș sau o machetă, un jurnal cu întâlnirile echipei, desene caracteristice cărți, fotografii cu echipa lucrând și o prezentare a cărții.

Elevii câștigători au ales cartea ,, Enzo dintr-a șasea” ediția bilingvă în limba franceză.

Au făcut o machetă cu cel mai important moment din lectură și o prezentare în limba franceză a cărți. ,,Pentru mine faptul că am câștigat înseamnă că eu împreună cu echipa mea chiar ne-am dat silința să facem un proiect excelent pentru a câștiga.  A fost o experienta de neuitat prin faptul că am participat la acest concurs deoarece am putut sa descopăr lucruri noi” , ne-a declarat David Mocanu, unul dintre elevii echipei.

Pe 27- 28 octombrie, elevii vor participa la Gala laureaților la Sibiu pentru a fi premiați.