Muzeul Județean Botoșani găzduiește, pe 12 octombrie, începând cu ora 18:00, în spațiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, evenimentul „Noaptea Albă a Galeriilor”. 

Proiectul ,,Noaptea Albă a Galeriilor” a fost inițiat în 2007, în București, de către Asociația Ephemair și a devenit cel mai important eveniment cultural nocturn din România dedicat artei contemporane.

La Botoșani, demersul se află la ediția a VI-a, având rolul de a promova locul Galeriilor în viața culturală botoșăneană și de a facilita publicului prezent și iubitorilor de artă întâlnirea cu cele mai noi creații ale artiștilor contemporani din întreaga țară, prin intermediul lucrărilor expuse în cadrul Salonului Național de Artă Contemporană „Interferențe” (ediția a XII-a), cu vernisajul de la ora 20.00.

Programul cuprinde minirecitaluri de muzică susținute de Andrei Pițu (chitară clasică) și Cezara Ariciuc (vioară), o lansare de carte („Emoții, expresii și fizionomii în sculptura statuară occidentală”, de prof. univ. dr. Liviu-Adrian Sandu), prezentarea catalogului Bienalei de Pictură și Grafică „Ștefan Luchian” – ediția I (februarie 2023), precum și un moment liric denumit „Matematica poeziei”, susținut de matematicianul poet Gabriel Alexe. Claudia Babii va realiza tatuaje cu henna pentru cei interesați.

Vor fi prezenți scriitori invitați să participe la Recitalurile Revistei ,,Hyperion” și artiști expozanți la Salonul Național de Arte Vizuale ,,Interferențe”.