Cu toții știm că lectura nu este principalul interes al copiilor de azi. Într-o lume dominată de tehnologie, este din ce în ce mai greu să întâlnești persoane chiar și adulte, care încă mai citesc. Dar, oare de ce oamenii găsesc cărțile plictisitoare? În această rubrică, aș vrea să vă recomand  cărți care să vă trezească interesul. Totodată, voi relata despre despre autori inediți.

De data aceasta,  o carte ce se bazează pe o poveste reală, din care prietenia și iubirea nu lipsesc. O carte ce merită citita, indiferent de vârstă. Este vorba despre ,,Insula delfinilor albaștrii” de Scott O’dell. Autorul povestește despre Karana, o fată dintr-un trib de indieni care rămâne izolată, timp de mai mulți ani, pe o insulă locuită cândva de neamul ei.

Karana este nevoită să treacă prin pericole ce o pândesc la tot pasul: dezastre naturale teribile, haite de câini sălbatici, un trib inamic venit la vânătoare. Însă cel mai mult o deranjează singurătatea, pe care o înfrânge făcându-și un prieten necuvântător.

Am citit-o cu sufletul la gură, nerăbdătoare să aflu ce se întâmplă mai departe și ce aventuri palpitante va mai întâlni Karana așteptând o corabie care pare să nu mai vină. Această carte a fost una dintre cărțile ce mi-au arătat că prietenia este unul dintre lucrurile cu adevărat importante în viață.

O prietenă, Ana Grosu mi-a spus, de asemenea, despre carte:

,,Cel mai mult mi-a plăcut prietenia dintre Karana și câinele sălbatic, deși el îi făcuse rău fratelui ei. Curajul protagonistei m-a impresionat foarte mult. Nu mi-a plăcut ce i s-a întâmplat fratelui ei, dar cred că a fost un moment ce i-a oferit cărții o explozie de emoții. Îi ofer acestei cărți 4/5⭐️”  a declarat Ana Grosu.

Vă las aici câteva ilustrații cu momente din carte :

Nota autorului

Insula numită în această carte Insula Delfinilor Albaştri a fost colonizată pentru prima oară de indieni în anul 2000 î.Hr., dar nu a fost descoperită de oamenii albi până în anul 1602. În acel an, exploratorul spaniol Sebastiân Vizcaino a plecat din Mexic în căutarea unui port care, în caz de primejdie, să poată adăposti galioanele încărcate de comori care veneau din Filipine.

Navigând spre nord, de–a lungul coastei Californiei, a zărit insula, a trimis o barcă mică la ţărm şi a numit–o La Isla de San Nicolas, în onoarea sfântului patron al navigatorilor, călătorilor şi comercianţilor. Odată cu trecerea secolelor, California a ajuns de sub stăpânirea spaniolă sub cea mexicană, apoi au venit americanii, dar insula a fost vizitată doar ocazional de vânători. Locuitorii indieni ai acesteia au rămas izolaţi. Un Robinson Crusoe feminin, fata a cărei poveste am încercat să o recreez a locuit în realitate pe insulă din 1835 până în 1853 şi este cunoscută în istorie sub numele de Femeia Pierdută din San Nicolas.

Există puţine date despre ea. Din rapoartele căpitanului Hubbard, a cărui goeletă i–a transportat pe indienii din Ghalas–at, se ştie că fata a sărit într–adevăr în mare, în ciuda eforturilor de a o reţine. Din înscrisurile lăsate de căpitanul Nidever, se ştie că el a găsit fata la optsprezece ani după aceea; era însoţită de un câine şi stătea într–un adăpost primitiv de pe promontoriu, îmbrăcată într–o fustă din pene de cormoran. Părintele Gonzales de la Misiunea Santa Barbara, care s–a împrietenit cu ea după ce a fost salvată, a aflat că fratele ei a fost ucis de câini sălbatici. A mai aflat puţine alte lucruri, pentru că ea îi vorbea doar prin semne; nici el, nici indienii aflaţi în număr mare la misiune nau putut înţelege limba ei ciudată.

Indienii din Ghalas–at dispăruseră de mult. Femeia Pierdută din San Nicolas este înmormântată pe un deal din apropierea Misiunii Santa Barbara. Fusta ei din pene de cormoran a fost trimisă la Roma. San Nicolas, cea mai periferică dintre cele opt insule numite Insulele Canalului, este situată la aproximativ 120 de kilometri sud–vest de Los Angeles.

Timp de mai mulţi ani, istoricii au crezut că oamenii s–au aşezat aici abia în urmă cu şase secole, dar testele recente cu carbon–l4 şi săpăturile arheologice din insulă demonstrează că indienii au venit aici din nord, cu mult înaintea perioadei creştine. Săpate în piatră cu mare îndemânare, imagini ale unor vieţuitoare terestre, marine şi ale aerului, asemănătoare celor găsite pe ţărmurile din Alaska, pot fi văzute Ia Southwest Museum din Los Angeles. Viitorul insulei San Nicolas nu este prea limpede.

Acum este bază secretă a Marinei Statelor Unite, dar oamenii de ştiinţă sunt de părere că, din cauza valurilor şi a vânturilor puternice, va fi cândva înghiţită de mare. Pentru realizarea cărţii Insula Delfinilor Albaştri le sunt profund îndatorat lui Maude şi Delos Lovelace, lui Bernice Eastman Johnson de la Southwest Museum şi lui Fletcher Carr, fost custode la Muzeul Omului din San Diego.

Post Views: 167