Seară dedicată francofonilor, activitate în cadrul zilelor Colegiului „A.T. Laurian”
Pe data de 26 octombrie a avut loc, în Aula Magna a Colegiului Național „A.T.Laurian”, evenimentul „Seară Francofonă”. Totul a fost ocazionat de aniversarea celor 164 de ani de la înființare instituției.
Evenimentul este susținut în fiecare an și este dedicat, atât elevilor care sunt la profilul bilingv franceză de la Colegiul Național „A.T.Laurian”, cât și părinților. Seara a început cu interpretarea melodiei „J’ai demandé à la lune” de către elevii clasei a VI-a , iar pe parcurs au fost diverse momente, precum interpretărea melodiilor „Hymme de la vie” și „ Les liens de l’amitié” de către corul les Francofilles, de la atelierul de muzică francofon. A avut loc și o punere în scenă a unei piese de teatru de către echipa Les Adosdrôles.
Profesoara de franceză, Gabriela Mangîr, unul dintre organizatorii evenimentului „Seară Francofonă” a declarat că este o ocazie de a pune în valoare talentul elevilor, dar și de a-i reuni pe elevi și părinți în același loc. „Apreciem foarte mult că, atât elevii, cât și părinții și-au rupt din timpul lor și au venit aici. Pentru noi înseamnă foarte mult legătura școală-familie care reprezintă cheia succesului căci numai așa putem face educație”, a spus profesoara.
Recunoscuta profesoară a mai declarat că mai sunt și alte proiecte începute pentru clasele de bilingv franceză de la liceul amintit, cum ar fi un atelier de jurnalism sau un proiect de istorie în limba franceză.
Evenimentul s-a terminat cu o tombolă unde au fost acordate 20 de premii pentru elevi. Aceștia au răspuns la câte o întrebare de cultură generală despre tot ce ține de Franța și de civilizația acestei țări.
O mică istorie despre Colegiul Național „A.T.Laurian”
În anul 1859 este înființat Liceul „A.T.Laurian”, cunoscut atunci ca școala gimnazială pentru băieți. Aceasta și-a început activitatea pe data de 6 septembrie unde erau doar 12 elevi înscriși și doi profesori. În anul 1885, denumirea oficială este schimbată în Liceul „Laurian”, iar în același an activitatea instituției se mută într-o nouă clădire. În anul 1917, clădirea respectivă este distrusă din cauza unui incendiu provocat de soldații ruși.
După izbucnirea incendiului, cursurile erau susținute în locuințe private, în cârciume, în școala Marchian sau în școala israelită până în anul 1922 când clădirea arsă a fost reconstruită și s-a introdus al doilea etaj. Începând cu anul 1999, liceul primește denumirea de Colegiul Național „A.T.Laurian”.