Se apropie cu pași repezi sfârșitul de an si toți ne gândim cum să petrecem mai bine. Revelionul este o noapte magică in care vrei să-i ai alaturi pe toți cei dragi.Se spune că, daca începi noul an cu bucurie, așa o să-ți meargă tot anul! Numele mesei de revelion vine din cuvântul francez reveil care înseamnă ,,trezire”. Primele petreceri de Revelion din România s-au organizat acum peste 110 ani, dar obiceiul a venit din Franța, unde încă de acum peste trei secole se țineau uneori lungi festinuri nocturne, în zile speciale.

La noi in țară, pe 31 decembrie, sătenii merg cu plugușorul, din casă in casă, pentru a vesti venirea Noului An, dorindu-le celorlalti un ,,prosper nou an” (La mulți ani). România este printre țările din Uniunea Europeană cu cel mai mare procent de petrecareți de revelion acasă. Nemții si Britanicii preferă, de exemplu, să iasă în oraș.

În această zi se pregătesc bucate alese, băuturi pe măsura evenimentului care urmează, adica Revelionul, se trimit felicitări si urări de bine persoanelor importante din viata noastră.

Revelionul petrecut acasă

Revelionul îl putem petrece în familie sau cu prietenii, jucând jocuri, dansând și povestind între noi, putem pune muzica noastră preferată. Acasă este mai bine decât la restaurant pentru că pregătim bucatele ce ne plac sau ne putem aventura pregătind rețete noi si interesante, suntem alături de cei dragi. Putem decora casa festiv, de sărbatoare, putem alege să ne relaxăm într-un mod mai liniștit sau să organizăm activități distractive împreună cu prietenii. De la jocuri de societate la sesiuni de karaoke sau chiar un mic dance party în sufragerie, urmeză-ți instinctul si fă ceea ce îți place și te face să te simți bine.

Revelionul petrecut în oraș

Revelionul îl poți petrece și in oraș, cu prietenii, la un restaurant, în cluburi, dar și la petreceri cu tematici artistice. Când petrecem revelionul in oraș nu cheltuim timp pentru pregătirea mesei, pentru a face curat sau pentru a amenaja locul. A doua zi nu pierdem timp și efort cu spălarea vaselor, curățenia casei.

Îți poți petrece revelionul în oraș, în aer liber, unde Primăria organizează petrecerea pentru Noul An În toate orașele se dau focuri de artificii însemnând că poate începe Anul Nou. Dar aglomerația și înghesuiala, muzica tare te pot solicita mult iar, necunoscuții care te înconjoară iți pot da o stare de agitație.

Eu nu aș petrece revelionul in oraș  pentru a cheltui bani ci l-aș petrece acasă cu familia, rudele sau bunicii. Fie că petreci singur, cu prietenii sau cu familia, esența Revelionului este să intri în Noul An cu o stare de bine si optimism, împăcat cu toată lumea!

Autor: Maria Bodârlău