Pe 1 ianuarie, s-au împlinit 169 de ani de la înființarea revistei ,,România Literară”. Primul număr al revistei a fost publicat în anul 1855, de Vasile Alecsandri, la Iași.

Revista ,,România Literară” este cunoscută pentru istoria sa și pentru promovarea culturii din țară noastră. Ea a avut parte de multe schimbări în toți acești ani și a dovedit dorința de a scoate la iveală adevărul, indiferent de consecințele ce puteau urma.

Urmașa unor publicații cu greutate în cultura română

Revista publicată săptămânal este văzută ca un continuator direct al publicațiilor ,,Dacia Literară” și ,,Propășirii”, ambele înființate la Iași.

Încă un moment în care revista a dovedit că este cu adevărat în căutarea adevărului a fost în perioada comunistă.

Deși conducerea țării nu permitea să se scrie împotriva lor, redactorii publicației au riscat și au scris despre purul adevăr.

Datorită acestora, în prezent, ,,România Liberă” este considerată principala revistă de cultură care luptă pentru exprimare liberă și democrație.

Evenimente organizate

,,România Literară” a fost activă când era vorba de evenimente, implicându-se, în cele mai importante pentru viața culturală.

Componenții redacției au organizat dezbateri, interviuri și chiar anchete. După anul 1989, revista a organizat dezbateri cu subiecte precum ,,criza culturii” sau ,,situația românului”.

Ei au avut și o rubricăde interviuri, farmecul acesteia datorându-se și faptului că a găsit și a impus un număr semnificativ de personalități ale culturii române.

Unul dintre multele momente când revista și-a câștigat respectul, se datorează lui Liviu Rebreanu, director în perioada interbelică. Chiar dacă erau diferite reguli impuneau cumva ascunderea adevărului, Liviu Rebreanu a luptat cu cenzura.

În toți acești ani, redacția și componenții ei au făcut mai multe șicane administrative, printre ele numărându-se alungarea lui Nicolae Manolescu din funcția de redactor-șef adjunct în 1974 sau reducerea mai multor posturi de redactor cu jumătăți de normă. Însă, din fericire, aceste schimbări nu au reușit să împiedice menirea redacției, aceea de a promova valorile reale literare.

La fel ca în majoritatea redacțiilor, ,,România literară” are corespondenți în lume. Țările în care revista are corespondenți sunt: Germania, Cehia și Franța, toate din Europa.

Premiul oferit de publicație

Datorită exigenței selecției, Premiul ,,Cartea Anului” a devenit unul dintre cele mai respectate și mai râvnite premii literare din România.

În anul 2023, juriul concursului a fost format din Nicolae Manolescu, în postură de președinte, Gabriel Chifu, Răzvan Voncu, Cristian Pătrășconiu, Angelo Mitchievici și Mihai Zamfir.

În decursul timpului, ,,România Literară” a constituit o arhivă amplă de documente, manuscrise și imagini care pot fi valorificate cu ajutorul unei bănci de date.

Ca urmare revista este singura publicație din România care pune la dispoziția cititorilor însetați de cultură, datorită rubricii ,,Calendar”, date biografice cu privire la scriitorii români din trecut, și de azi.

În ziua de azi, cu Nicolae Manolescu în postură de director și Răzvan Voncu, redactor-șef, revista ocupă un loc de primă importanță în cultura română contemporană.