În perioada 30 iunie – 4 iulie a avut loc la mănăstirea Vorona, cea de-a șaptea ediție a taberei de tradiții și meșteșuguri „Trecut, prezent, viitor în arta românească”, organizată de Școala Populară de Arte „George Enescu”, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani.

Organizatorii susțin că scopul acestei tabere este păstrarea, conservarea și transmiterea artei populare tradiționale românești.

La acestă tabără pot participa, în primul rând,  cursanții secției de la Școala Populară de Arte „George Enescu”, secția țesut-cusut. 

În tabără sunt tot felul de ateliere de creație la care copiii participă cum ar fi: de cusut, coordonat de către domnișoara Andronache Raluca, de țesut la război, coordonat de către doamna meșter Andronache Niculina, de țesut la gherghef, coordonat de maica Evghenia. Meșterul Stan Dănuță i-a învațat să facă opinci din piele și, mai nou, îi învață să facă și jucării din nuci. Meșterul Badea Costică de la Joldesti i-a instruit în meșteșugul realizării portofelelor și căciulor din blană de miel. 
Meșterul Matraș Valentin care face împletituri din nuiele le-a dezvăluit copiilor tainele artei sale. Maica Maximilia i-a învățat copii să facă bratari din mărgele.

Atât anul acesta cât și în anii trecuți, ai fost  două meștere populare din Republica Moldova, Moldovanu Eugenia și Marjinean Raisa. 

,,Tabăra de la Vorona este una binevenită, nu atât cât pentru noi adulții, cât și pentru copii. Atât băieții cât și fetele au de lucru, au multe de învățat de la meșterii populari care au venit aici cu pielărie, lucru pentru opinci, căiuți, tot ce pot face băieții, dar și cu lucru pentru fete, de exemplu războaie de țesut. Doamnele de aici venite din Basarabia lucrează la încondeierea ouălor și la diferite obiecte din paie de grâu sau de secară. Sunt foarte multe lucruri de învățat, numai să vrem și să ne placă, trebuie să ducem mai departe ceea ce s-a făcut dintotdeauna” ne-a declarat doamna Ionela Tănase.

,,Am vrut sa mă înscriu în această tabără, deoarece îmi place să cos și îmi plac meșteșugurile care se fac aici. Am experimentat fiecare centru de creație din această tabără, dar cel mai mult mi-a plăcut secția de cusut și am făcut un model Fitomorf cu flori stilizate.” , ne-a declarat Teodora Munteanu, participant în tabără.

,,În tabără mi-a plăcut cel mai mult să încondeiez ouă și să cos. Mi-am făcut mulți prieteni noi pe care nu i-aș părăsi niciodată și vreau să le mulțumesc pentru amintirile frumoase pe care mi le-au oferit în această tabără.” , ne-a declarat Anastasia Țuchel, absolventă a cursurilor de la Școala Populară de Arte „George Enescu”.

 În ultima zi a taberei când s-au acordat diplome, au fost prezenți domnul director Liviu Andronic al Școlii Popluare de Arte “George Enescu” și doamna președintă a Consiliului Județean Botoșani, Federovici Doina.

A fost o experiență frumoasă, unde copiii au învățat lucruri interesante și au legat prietenii frumoase. După fiecare tabără Andronache Raluca realizează un catalog cu imagini din timpul activităților.