4 februarie: ziua mondială de luptă împotriva cancerului, Ziua fraternității, ziua prieteniei, ziua internațională a decorării plicurilor poștale, se lansează rețeaua Facebook
Începem agenda zilei de 4 februarie prin a marca ziua mondială de luptă împotriva cancerului, când la nivel mondial se militează pentru accesul egal al tuturor pacienților la cele mai noi terapii împotriva acestei boli.
Uniunea internațională pentru controlul cancerului este un consorțiu mondial înglobează la nivel de membru peste 800 de organizații din peste 155 de țări al căror scop este lupta împotriva flagelului reprezentat de acestă boală. Ziua mondială de luptă împotriva cancerului a fost organizată pentru prima dată în lume în anul 2006.
Tot pe 4 februarie, este ziua internațională a decorării plicurilor poștale, o zi dedicată artei de a personaliza plicurile prin desene, colaje, timbre inedite și scris caligrafic, transformând corespondența într-o surpriză artistică.
Și tot pe 4 februarie celebrăm și Ziua Mulțumirii Poștașului pentru a recunoaște munca dedicată a poștașilor care livrează corespondența indiferent de condițiile meteo. Această zi este un prilej de a aduce mulțumiri acestor eroi ai comunității pentru efortul lor zilnic, parcurgând distanțe mari pentru a conecta oamenii.
Organizația Națiunilor Unite marchează, anual, Ziua internațională a fraternității umane, la data de 4 februarie.
Sri Lanka – Ziua națională – Aniversarea proclamării independenței (1948).
1544 – Filip Moldoveanul a tipărit, la Sibiu, „Catehismul românesc”. În 1550 a tipărit de asemenea la Sibiu, Tetravanghelul romano-slavon.
1769 – În Marea Britanie se introduce pedepsa cu moartea pentru distrugerea instalațiilor industriale.
1794 – În Franţa este abolită sclavia. Această măsură a fost de scurtă durată, pentru că în 1802 Napoleon a restaurat sclavia şi a trebuit să se aștepte până la 18 aprilie 1848, momentul în care aceasta a fost definitiv abolită.
1849 – A încetat din viață Costache Conachi, unul dintre cei mai reprezentativi poeți ai începuturilor literaturii române. Mare boier și mare proprietar, figură contradictorie în epocă pentru că preda pentru luminarea poporului, a făcut un proiect de reformă a învățământului în Moldova pe principiul „studiul trebuie să aibă un scop moral”.
1859 – În Egipt este descoperit Codex Sinaiticus, un fragment necunoscut din Biblie, într-o mănăstire egipteană. Codex Sinaiticus este cea mai veche Biblie din lume; textul a fost digitalizat, tradus și publicat pe situl Codex Sinaiticus. În prezent, o parte din manuscris este păstrată la British Museum din Londra (aproximativ 400 de pagini), restul fiind la Biblioteca Națională din Leipzig, în Rusia și la mănăstirea „Sf. Ecaterina” din peninsula Sinai.
1872 – S-a născut cunoscutul pictor român Octav Băncilă la Botoșani. Pictorul a avut patru mari tematici cu care a făcut epocă în pictura românească: tematica proletariatului, tematica țărănească, tematica evreiască, tematica țigănească, tematica militară. După moartea sa, cele mai renumite lucrări ale sale au fost selecționate pentru expozițiile din străinătate, de la Paris, Budapesta sau Moscova. În memoria sa, liceul de artă din Iași poartă numele de Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, iar în județul Botoșani există școlile gimnaziale Nr 7 „Octav Băncilă” și cea de la Corni. Unele străzi din orașe precum București, Cluj, Iași, Botoșani, Suceava, Cernavodă ș.a. poartă numele marelui pictor român.
1902 – S-a născut aviatorul Charles A. Lindberg, cel care la data de 20-21 mai 1927, a realizat primul zbor fără escală de la New York la Paris, deasupra oceanului Atlantic.
1906 – S-a născut astronomul american Clyde W. Tombaugh; a descoperit, în 1930, planeta Pluto. Tombaugh a fost, probabil, cel mai eminent astronom care a declarat că a văzut obiecte zburătoare neidentificate și care a susținut ipoteza extraterestră a acestora.
1906 – S-a născut Nicolae Georgescu-Roegen, economist şi matematician, membru de onoare al Academiei Române; părintele teoriei bioeconomice, o teorie care prezintă un mod revoluționar de a vedea economia.
1909 – Are loc, pe scena Teatrului Național din București, premiera piesei „Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea.
1923 – A fost inaugurat Palatul Cercului Militar Național. Palatul Cercului Militar Național a fost ridicat pe locul fostei Mănăstiri Sărindar, pe un teren mlăștinos.
1925 – Întrunit în ședința de lucru din 4 februarie 1925, Sfântul Sinod a luat hotărârea de înființare a Patriarhiei Ortodoxe Române. Procesul începuse imediat după Marea Unire din 1918.
1927 – În SUA se lansează filmul „The jazz singer” (Cântărețul de jazz), de Warner Brothers, prima peliculă sonoră din istoria filmului.
1929 – S-a născut la Botoșani, într-o familie de țărani, pictorul român Constantin Piliuţă. Fostul elev al lui Ciucurencu, botoşăneanul Constantin Piliuţă, a fost şi este unul dintre cei mai reprezentativi pictori români contemporani. „Meseria de artist se gândeşte mereu; la fiecare vârstă te apropii de ea într-un alt mod, pentru că misiunea artistului, a pictorului în mod special, este aceea de a intra în casele oamenilor şi de a învăţa copiii să crească în spiritul bucuriei culorilor.” (Constantin Piliuţă)
Un reportaj dedicat pictorului botoșănean realizat de echipa Buzz:
1933 – Este promulgată legea pentru autorizarea stării de asediu în România. În baza acestei legi guvernul României este autorizat să decreteze în orice moment crede de cuviință, pe o perioadă de cel mult șase luni, starea de asediu totală sau parțială.
1934 – Echipajul român de bob de două persoane (Al. Frim și V. Dumitrescu) cucerește la Engelberg în Elveția titlul de campion mondial. Sportivilor li s-a decernat „Premiul național pentru sport”.
1941 – A decedat David Emmanuel, matematician român. Este considerat drept întemeietorul școlii matematice moderne din România. A fost membru de onoare (din 1936) al Academiei Române.
1945 – Au început lucrările Conferinței de la Ialta (4-11 februarie 1945 – Crimeea), în cadrul careia au fost discutate probleme legate de configurarea lumii postbelice și adoptată „Declaraţia asupra Europei eliberate”. Conferința de la Ialta este asociată cu împărțirea sferelor de influență între marile puteri.
1959 – S-a născut la București, Monica Luisa Macovei, politician român, fost ministru al justitiei.
1967 – A început construcţia primei autostrăzi din România, pe distanța Bucureşti-Piteşti. Construcția a durat până în 1972. Viteza maximă permisă era de 140 km/h, adică viteza maximă a Dacia 1300.
1970 – A fost publicat romanul de mare succes internațional „Love Story”, al scriitorului american Erich Segal.
1975 – S-a născut actriţa şi cântăreaţa australiană de succes, Natalie Imbruglia.
2003 – În urma destramării Iugoslaviei, Parlamentul a proclamat oficial naşterea noului stat Serbia-Muntenegru. Concomitent a fost votată şi noua Constituţie.
2004 – Tenismanul elveţian Roger Federer devine Numărul 1 Mondial, după ce câştigă turneul de Mare Şlem Australian Open, după ce l-a învins în finală pe rusul Marat Safin.
2004 – Mark Zuckerberg lansează rețeaua de socializare Facebook.







