(Video) Picturi ce reprezintă ia românească la Galerii: „Este pe ie un întreg univers de viață și filozofie despre viață…”
Ziua de 24 iunie în care este sărbătorită ia românească a fost marcată la Botoșani printr-o expoziție cu lucrări deosebite. Tablourile aduc un frumos omagiu acestui veșmânt deosebit.
Cea de a IV-a ediție a expoziției intitulate ,,Cămașa Românească, Suprapuneri Estetice”, a reunit lucrările a 18 artiști plastici din țară și din străinătate.
Reproducerea exactă a acestui articol vestimentar atât de iubit în țară, cât și peste hotare, a unor scene ce scot în evidență ia, portrete sau detalii ale modelelor create și cusute cu trudă de vechii țărani pe celebra bluză românească au fost expuse pe simezele Galeriilor. Lucrările pot fi admirate la Colecția de artă a Galeriilor până pe 30 iunie.
În descrierea vernisajului moderat de profesoara Genoveva Dolhescu, au cântat la fluier și cobză frații Darius și Miruna Gireadă.
În afară de tablourile expuse, oamenii au putut admira și o instalație artistică ce reprezintă ia în format 3D.
„Cămașa noastră tradițională nu este doar o piesă de vestimentară, ea a fost printre altele, prima pânză de pictură a țărăncilor. Pe ea femeia nu a cusut doar simple motive, ea își cosea dorurile și speranțele, bucuriile și tristețele, lacrimile, dar și voia bună. Este acolo pe ie un întreg univers de viață și filozofie despre viață. A cusut cerul și pământul, arborele vieții, transformând cămașa într-o hartă a spiritului românesc. ”, a spus Laura Tocariu, directorul Muzeului de Etnografie










