TeleBuzz.ro

Știri scrise de copii și adolescenți

Agenda zilei

28 iunie: a fost patentat saxofonul, a fost adoptată Legea asupra proprietăţii literare şi artistice și a fost creată Organizația Internațională de Radiodifuziune și Televiziune

E 28 iunie, au mai rămas câteva zile până la   luna iulie sau „Cuptor”, cum se mai zice în folclorul nostru.

Continuăm cu alte evenimente în ordine cronologică:

1358 – Primul privilegiu comercial cunoscut în spațiul românesc, acordat negustorilor brașoveni pentru Țara Românească. Documentul confirma existenţa drumului comercial care pornea din Transilvania spre teritoriul cuprins între râurile Prahova şi Buzău, până unde se vărsa Siretul (se va numi mai târziu „drumul Brăilei”). Se presupune că acest drum a fi unul din cele mai vechi drumuri comerciale care legau Transilvania de Muntenia.

1581 – A ieșit de sub tipar Evanghelia cu învățătură sau Cazania a II-a. Carte de cult și de învățătură creștină, a fost ultima și cea mai de seamă carte românească tipărită de diaconul Coresi. Din această scriere, care a avut o largă circulație în epoca veche, s-au păstrat nouă exemplare.

1835 – (16 iunie, stil vechi) se inaugurează la Iaşi, în Principatul Moldova, prima instituție de învățământ superior din principatele românești – Academia Mihăileană. Aici se ţineau cursuri de istorie, drept, chimie, matematică şi de arhitectură.

1846 – În Franţa, Adolphe Sax patentează saxofonul.

1883 – Mihai Eminescu a fost arestat la Baia Mitrașevschi și internat la spitalul doctorului Alexandru A. Suțu.

Lui Mihai Eminescu i s-a pus diagnosticul de nebun în vara lui 1883 pentru că încurca planurile secrete de alianță ale Regelui Carol I și ale elitei politice conservatoare și liberală, cu Austro-Ungaria și Germania. Eminescu, ca redactor șef la Timpul, publicația conservatorilor români, milita deschis împotriva unei alianțe cu Viena și pentru unirea Transilvaniei cu România, fiind implicat activ în conducerea Societății secrete Carpații, care se înarma pe ascuns și acționa pentru un război de eliberare în Ardeal. Societatea „CARPAŢII”, gândită şi fondată în mare parte de Mihai Eminescu este desființată din ordinul guvernului. În această zi P. P. Carp transmitea din Viena: „Şi mai potoliți-l pe Eminescu!”

1912 – S-a născut Elisabeta Rizea, eroina a luptei anticomuniste din Romania. Împreună cu soțul ei a sprijinit activ grupul de rezistență anticomunistă Arsenescu-Arnăuțoiu. A fost arestată și torturată de autoritățile comuniste în 1952 și 1961. A executat 12 ani de închisoare. Povestea ei a devenit cunoscută publicului în urma unui interviu din 1992, inclus în documentarul Memorialul Durerii, de Lucia Hossu-Longin.

1912 – S-a născut Sergiu Celibidache, dirijor român stabilit în Franța, membru de onoare al Academiei Române. A fost cel mai aplaudat artist român din toate timpurile. A fost ovaționat în picioare pe toate scenele lumii, peste tot, în Europa, în Statele Unite, în America de Sud și în Japonia. Un stil dirijoral aparte și original, evidențiat mai ales prin varietatea tempo-urilor pe care le simțea în funcție de complexitatea unui pasaj, interpretarea sa se distingea prin trăire interioară intensă, prin echilibru și siguranță, prin forța de a transmite și a ghida orchestra către o transformare ce capta întreg publicul.

1913 – La 16-28 iunie are loc Conferinţa de pace de la Bucureşti, prin care se încheie Al Doilea Război Balcanic. Prin tratatul semnat la această conferinţă, României i-a revenit partea din sudul Dobrogei (judeţele Durostor şi Caliacra – „Cadrilaterul”).

1914 – Atentatul de la Sarajevo – Franz Ferdinand, moștenitorul coroanei Austro-Ungariei, a fost asasinat împreună cu soția sa, eveniment care a declanșat Primul Război Mondial. Obiectivul politic al atentatului a fost desprinderea provinciilor slave din sudul Austro-Ungariei, astfel încât să formeze Iugoslavia.

1916 – În noaptea de 27 spre 28 iunie a murit marele pictor român Ştefan Luchian. Supranumit „pictorul naturii”, Ştefan Luchian rămâne în arta românească modernă ca un pasionat al genului, un maestru al culorilor vii, îndrăznețe.

Ștefan Luchian, unul dintre cei mai importanți pictori români moderni, va deveni un veritabil creator de școală, model pentru tinerele generații de artiști care i-au urmat. În prezent, lucrările lui Luchian sunt printre cele mai bine cotate pe piaţa de artă din România.

1919 – A fost semnat Tratatul de la Versailles, act ce a dus la încheierea Primului Război Mondial. Tratatul de pace de la Versailles a fost încheiat între Puterile Aliate şi Germania. Delegaţia română, prezentă la Conferinţa de Pace, formată din I.I.C. Brătianu şi Constantin Coandă, a semnat Tratatul de pace cu Germania.

1923 – În România este adoptată Legea asupra proprietăţii literare şi artistice, care proclamă principiul respectării şi garantării proprietăţii creaţiilor intelectuale.

1926 – Se înființează marca Mercedes-Benz prin fuziunea companiilor lui Gottlieb Daimler și Karl Benz.

1935 – Fortăreața de aur. Președintele american Franklin Roosevelt ordonă construirea unui depozit pentru rezerva de aur a SUA la Fort Knox, o bază militară izolată din Kentucky. Clădirea este terminată în 1936, iar primele transporturi de aur au loc în 1937 și 1941. Astfel, aurul american este mutat mai departe de coaste și, implicit, de inamici. Fort Knox este considerată una dintre cele mai bine păzite clădiri din lume. Acolo se află peste 4.500 de tone de aur, care valorează în jur de 300 de miliarde $.

1939 – Cu avionul peste Atlantic. Compania americană Pan Am a lansat primele zboruri de linie peste Atlantic. Hidroavionul de pasageri Dixie Clipper a plecat dintr-un port din New York, cu destinația Marsilia. 22 de oameni au fost la bord. Zborul a avut două escale, una în Horta, insulele Azore, iar cealaltă, în Lisabona. Hidroavionul a ajuns la destinație, Marsilia, a doua zi după plecarea din Statele Unite. Cele mai rapide pacheboturi abia reușeau să treacă Atlanticul în patru zile.

1940 – Rusia Sovietică au anexat Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa. În 1991, RSS Moldovenească a devenit noul stat independent Republica Moldova, în vreme ce Bucovina de Nord și Bugeacul au rămas în componența Ucrainei.

1946 – A fost creată Organizația Internațională de Radiodifuziune și Televiziune.

1962 – S-a născut Anișoara Cușmir-Stanciu, atletă română. A bătut de 6 ori recordul mondial, după sute de salturi şi mii de kilometri alergaţi, dar a fost obligată să se retragă la apogeul carierei. Anişoara Cuşmir Stanciu a fost un fenomen în atletismul românesc, iar săritura ei în lungime care a atins 7,43 metri a devansat toate previziunile vremii.

1971 – S-a născut Elon Reeve Musk, inginer, inventator, antreprenor, investitor și programator canadiano-american. A înființat X.com – companie precursor al PayPal, a înființat SpaceX și a co-fondat Tesla Motors.

2006 – Republica Muntenegru devine al 192-lea membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

2019 – UE şi Mercosur au convenit asupra unui acord comercial de liber schimb istoric după 20 de ani de negocieri, o realizare care va crea una din cele mai extinse zone de comerţ liber de pe mapamond.