În perioada 6 – 10 iulie a avut loc cea de XVI-a ediție a Școlii de vară francofonă, inițiativă ce aparține Colegiului Național „A.T. Laurian”. Acest liceu este singurul din județ unde există profilul Bilingv cu specializarea în limba franceză.
La această școală de vară au participat 13 elevi de gimnaziu și 18 elevi de liceu. Au fost ateliere de DELF, de podcast, de chimie, de creație, de teatru, de jocuri, dar și de educație școlară Erasmus. Ideea școlii îi aparține profesoarei de limba franceză Gabriela Mangîr de la școala amintită.
Spre deosebire de anii trecuți, anul acesta, profesoara de limba franceză a oferit ocazia și elevilor cu rezultate bune la disciplina pe care o predă să se implice ca mici profesori la L’école d’été, așa cum se numește de fapt proiectul.
Laura Purice, cunoscută în Botoșani pentru câștigarea concursului francez „Parlez-vous francophonie?”, este unul dintre tinerii care a avut privilegiul să susțină un atelier în cadrul școlii de vară francofonă a liceului la care învață.
Ea s-a ocupat de atelierul de DELF pentru cei de gimnaziu, pentru că a trecut de trei ori prin experiența acestui examen și este obișnuită cu concursurile și examenele la limba franceză.
„Cel mai mult mi-a plăcut lucrul cu cei mici, de gimnaziu, de clasa a V-a și a VI-a. Am rămas cu gura căscată în prima zi la cât de isteți și agili erau cu toții. Dacă nu știau un cuvânt, îl intuiau. În pauze, îmi povesteau despre tot felul de personaje, despre tot felul de curiozități din istorie, despre tot felul de experiențe de ale lor. Erau extraordinar de implicați, de curioși și de motivați. Am râs mult împreună, sunt foarte simpatici. După ateliere, vorbeam cu colegii mei animatori și ajunseserăm toți să spunem <îi luăm acasă>”, a povestit Laura Purice.
Mai multe ateliere susținute de elevii liceului: „Participanții și animatorii sunt pe picior de egalitate”
Ceilalți colegi ai Laurei au susținut la rândul lor câteva ateliere. Eric, pasionat de instrumentele de înregistrare audio-video, s-a oferit să animeze un atelier de podcast, atât pentru gimnaziu, cât și pentru liceu.
Darius, pasionat de chimie, a încercat să îi inițieze pe elevi în această materie. Doi dintre membrii trupei de teatru francofon a liceului, Alex, elev în clasa a X-a, și Bianca, absolventă a liceului, au susținut un atelier de teatru. Albert a organizat escape game-ul de final, activitate pe care a organizat-o de mai multe ori de-a lungul anului.
„Toți animatorii au participat la ateliere. Unul dintre aspectele discutate cu doamna Mangîr încă de la început a fost chiar acesta: participanții și animatorii sunt pe picior de egalitate, învățăm unii de la alții. Eu de dimineață aveam atelierul de DELF cu cei mici, la care participau absolut toți colegii mei animatori, care s-au așezat în bancă cu gimnaziștii. Colegii mei animatori veneau cu întrebări, sugestii, completări. La rândul meu, am participat la atelierul de podcast al lui Eric, unde am și luat parte la înregistrări. La atelierul lui Alex și al Biancăi, am avut ocazia să joc Loup – Garou cu cei mici și la tot felul de alte jocuri, iar la atelierul de chimie al lui Darius, m-am ocupat mereu de poze și am făcut și o titrare asistată de colegul meu. La început nu aș fi crezut, dar chiar sunt foarte multe de învățat atât de la cei mari, cât de la cei mici, atâta timp cât te implici”, a declarat Laura Purice.
Profesoara de limba franceză, Gabriela Mangîr a susținut un atelier de DELF pentru liceu. Profesoara Alina Diana Rusu a organizat un atelier de creație, iar profesoara Iuliana Guriță, un atelier de jocuri. Profesoara Rodica Mighiu a avut în cadrul școlii de vară un atelier Erasmus.
La școala de vară de anul acesta au participat atât elevi de liceu, cât și de gimnaziu. Au fost și activități separate în funcție de vârstă, dar și comune.
„Cei de liceu cred că s-au ales cu niște competențe lingvistice orale, pentru că au fost împinși să vorbească și să se exprime oral foarte mult zilele acestea, ceea ce nu se întâmplă mereu la toate orele de franceză. Cei mici, în schimb, au fost și mai câștigați, pentru că au intrat în contact cu noi, liceeni, cu limba franceză la un nivel mai înalt, cu niște domenii despre care nu s-au interesat poate niciodată (chimia, podcasturile, teatrul)”, a mai spus Laura.












