TeleBuzz.ro

Știri scrise de copii și adolescenți

Agenda zilei

22 iulie: ziua mondială a creierului, cea mai lungă eclipsă totală de Soare din secolul al XXI-lea și a fost creată Organizația Mondială a Sănătății (OMS)

Ne bucurăm de vară și de vacanță, într-o zi de 22 iulie, care este și mijlocul verii.

Incepem agenda cu Federația Mondială a Neurologiei (WFN) care celebrează ziua mondială a creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se implică în această inițiativă pentru a promova conștientizarea sănătății creierului.

Cu sprijinul celor 124 de societăți naționale de neurologie membre, Federația Mondială de Neurologie promovează neurologia de calitate și sănătatea creierului în întreaga lume prin promovarea educației și formării neurologice. Federația Mondială de Neurologie sprijină eforturile Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) de a oferi tuturor șanse egale pentru a trăi o viață sănătoasă.

Creierul uman este o minune a naturii, alcătuit din miliarde de neuroni care ne permit să gândim, să cream, să comunicăm și să ne adaptăm. Este epicentrul conștiinței, a emoțiilor și a intelectului uman. De la expresiile artistice la descoperirile științifice, creierul este forța motrice în spatele realizărilor umane de-a lungul istoriei. Adoptarea unui stil de viață sănătos, care include exerciții fizice regulate, o dietă echilibrată, somn suficient și stimulare mentală, poate îmbunătăți semnificativ funcția și reziliența creierului. În plus, implicarea în activități care pun la încercare mintea, cum ar fi cititul, puzzle-urile și învățarea de abilități noi, poate ajuta la menținerea capacităților cognitive și la prevenirea declinului legat de vârstă. Prin adoptarea acestor practici, ne dăm posibilitatea de a duce o viață împlinită și de a contribui la o societate mai sănătosă.

Continuăm cu alte evenimente în ordine cronologică:

1451 – Umanistul italian Poggio Bracciolini menţionează, în lucrarea „Disceptationes convivales”, latinitatea limbii române, precum şi continuitatea elementului romanic în cuprinsul vechii Dacii, din vremea împăratului Traian. Pentru prima dată se argumenta latinitatea limbii române cu probe culese direct din spațiul românesc de cunoscători ai limbii latine.

1456 – Strălucita victorie, la Belgrad, a lui Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei, împotriva puternicei armate otomane conduse de Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. În urma acestei victorii, Papa Calixt al III-lea l-a caracterizat pe Iancu de Hunedoara drept „atletul cel mai puternic – unic – al lui Christos”.

1938 – A murit Ionel Fernic, compozitor român, autorul celebrelor romanţe „Ţiganca”, „Crucea albă de mesteacăn”, „Îţi aduci aminte, doamnă?”, „La umbra nucului bătrân”, „Iubesc femeia”, „Pe bolta când apare luna”, precum şi al melodiilor ritmate, „Nu mă lăsa să mor, Marghioalo!”, „Păi calu’ bălan!”, „Foaie verde şi-o alună”. Ionel Fernic (1901-1938) a fost şi aviator (pilot civil) și unul dintre primii parașutiști români. Între alte preocupări ale sale au intrat scrisul (proze de mici dimensiuni, textier pentru multe dintre romanțele sale) și munca de gazetar.

1946 – S-a născut cântăreața franceză Mireille Mathieu. De-a lungul carierei sale ea a înregistrat peste 1200 de cântece în 11 limbi, având vânzări de 122 de milioane de albume în lumea întreagă. Sensibilă, dar și tenace s-a prezentat de trei ori succesiv la concursul „Se cântă în cartierul meu”, organizat de Primăria din Avignon, și abia a treia oară îl câștigă cu cântecul „La vie en rose”, pe care-l cântă la toate concertele. Susținută de Primărie, participă la o emisiune a televiziunii franceze „Télé Dimanche”, în 1965, când este descoperită de toată Franța interpretând cântecul idolului său Edith Piaf, „Isabelle”.

1946 – Era creată Organizația Mondială a Sănătății (OMS), instituție specializată a Națiunilor Unite, cu sediul la Geneva; funcționează, efectiv, de la 7 aprilie 1948 (România este membru al OMS din 1948). Rolul organizației, stabilit în constituția ei, este menținerea în cea mai bună stare a sănătății populațiilor pe glob.

În ultimele șapte decenii și jumătate, s-au înregistrat progrese extraordinare în protejarea oamenilor, în fața bolilor și a distrugerilor, prin eradicarea variolei, reducerea incidentei poliomielitei cu 99%, imunizarea copiilor, scăderea mortalității materne și îmbunătățirea sănătății și bunăstării pentru alte milioane.

1992 – Se naște Selena Gomez, actrița și cântăreața americană. Ea a devenit și cel mai tânăr ambasador UNICEF când s-a alăturat în 2009, la vârsta de 17 ani. Pentru prima sa misiune, ea a călătorit în Ghana cu UNICEF.

2009 – Cea mai lungă eclipsă totală de Soare din secolul al XXI-lea. Durata maximă a fost de 6 minute și 39 de secunde pe coasta Asiei de sud-est. O eclipsă mai lungă va fi posibilă în iunie 2132.

2012 – A decedat marele actor ucrainean de teatru şi film, Bogdan Stupka, conducătorul artistic al Teatrului Dramatic Academic Naţional „I. Franko” din Kiev.

2016 – În Kuweit, temperaturile au ajuns la 54 de grade Celsius, cea mai mare temperatură înregistrată pe glob în timp ce în Irak, în orașul antic Basra, s-au înregistrat 53,9 grade Celsius. Organizația Mondială de Meteorologie a omologat temperaturile. Recordul mondial de temperatură (56,7 grade Celsius) a fost înregistrat la ferma Furnace Creek din Valea Morții, California, la 10 iulie 1913 însă este contestat pe motiv ca a fost măsurat cu instrumente inexacte acum peste 100 de ani.