Suntem în ultima zi a lunii lui Cuptor nerăbdători să înceapă o noua ediție a taberei de jurnalism „Ai Nostri Tineri”.
Pe 31 iulie este marcată ziua instrumentelor muzicale neobișnuite.
Grație descoperirilor arheologice, știm faptul că cele mai vechi instrumente muzicale datează de mai bine de 40.000 de ani.
Majoritatea pasionaților de muzică preferă instrumentele clasice – cum ar fi, de pildă, pianul, chitara sau vioara. Însă, există și muzicieni, care se află în căutarea permanentă de inedit. În Alpii suabi – un lanţ muntos din sudul Germaniei – arheologii au descoperit fluiere din os, lucrate acum aproximativ 37.000 de mii de ani, pe care specialiştii le socotesc drept cele mai vechi instrumente muzicale cunoscute. Enumerăm cateva „instrumente” muzicale puţin cunoscute, dar care dovedesc imensa putere de creaţie a minţii umane şi îşi adaugă glasul la bogăţia de sunete a lumii create de om.
Verofon – instrument muzical de percuție și fricțiune din sticlă, inventat în anul 1983 de muzicianul german Sascha Reckert. Instrumente muzicale din sticlă au tot fost inventate, în ciuda fragilităţii acestui material, căci oamenii au fost seduşi de sunetul cristalin produs de lovirea sticlei sau de sunetele eterice emise de un vas de sticlă (pahar, bol) atunci când interpretul îşi trecea degetele peste marginile lui.
Suikinkutsu. Un vechi şi tradiţional instrument japonez, suikinkutsu oferă o rară combinaţie între „natural” şi „făcut de om”, prefăcând căderea unei picături de apă într-un efect sonor intenţionat şi anume gândit. Un vas de lut, îngropat în pământ, serveşte drept „cutie de rezonanţă”: unda sonoră generată de căderea unei picături de apă se reflectă pe pereţii săi, creând acel sunet adânc, căreia japonezii îi atribuie puterea de a linişti şi însenina sufletul.
Hidraulofon – o „orgă de apă”, un instrument în care sunetul e produs de tuburi conectate la o „claviatură” alcătuită din jeturi de apă. Muzicianul cântă acoperind cu degetele, complet sau incomplet, unul sau mai multe orificii prin care ţâşneşte apa, pentru a modula astfel sunetul.
Pirofon – este o orgă în tuburile căreia sunetul e produs de mici explozii ori de aprinderea bruscă a flăcărilor, în tuburi metalice ori de sticlă.
De la harpa de pământ – cel mai lung instrument cu corzi de pe Pământ, cu corzi de ce întind pe mai bine de 300 metri, la garduri folosite pe post de instrument muzical, pană la instrumente muzicale din legume și fructe, cum este și cazul orchestrei vegetale din Viena care folosește legume proaspete, pe care le sculptează înaintea fiecarui concert, iar resturile care răman se transformă în supă, pe care o servesc alături de toți invitații după fiecare reprezentație, instrumentele muzicale sunt multe, diferite și neobișnuite, dar în esență toate emit sunete care ne gadilă auzul într-un mod frumos și melodios.
În fiecare an, pe 31 iulie, în lume se sărbătorește ziua internațională a rangerului ZIR, zi cu dublă semnificație, proclamată oficial în 2007, la inițiativa Federației Internaționale a Rangerilor IRF. Președintele federației este australianul Sean Willmore, secondat de un vicepreședinte român, membru al Asociaţiei Rangerilor din România ARR.
Ziua internațională a rangerilor este o zi specială, în care sărbătorim rangerii de pretutindeni, eroii care stau în prima linie pentru protecția biodiversității și comemorăm în același timp rangerii căzuți la datorie.
Rangerii sunt persoane dedicate, indiferent de gen, rasă și cultură, care joacă un rolul important în conservare; sunt responsabili pentru protejarea naturii și al patrimoniului cultural și istoric, protejează drepturile și bunăstarea generațiilor prezente și viitoare. Rangerii parcurg adesea distanțe mari, lucrează în locuri îndepărtate, în condiții vitrege și își riscă viața pentru a proteja plantele, animalele, valorile culturale și oamenii care se bazează pe ei.
Continuăm cu alte evenimente în ordine cronologică:
1227 – Începutul creștinării cumanilor și brodnicilor (31 iulie 1227 – 21 martie 1228).
1431 – Prima atestare internă a orașului Piatra Neamț.
1498 – În cea de-a treia călătorie, Cristofor Columb devine primul european care descoperă insula Trinidad.
1827 – Iaşiul este devastat de un incendiu. „Uliţa mare” şi „Curtea domnească” sunt mistuite de flăcări.
1877 – Principele Carol. A primit telegrama, în care se relata că rușii au suferit o înfrângere completă la Plevna, Bulgaria, în cadrul Războiului ruso-turc din 1877-1878.
1886 – A încetat din viaţă marele pianist şi compozitor maghiar, Franz Liszt. Franz Liszt sau Liszt Ferenc (1811-1886) a fost şi unul dintre cei mai renumiți pianiști ai tuturor timpurilor. Călătoriile lui Liszt în Europa central-răsăriteană, în anii care au precedat revoluțiile de la 1848 constituie, se poate spune, pagini de istorie muzicală și, în același timp, politică.
1914 – S-a născut actorul francez de origine spaniola, Louis de Funès. (Louis Germain David de Funès de Galarza). Louis de Funès (1914-1983), într-un sondaj de opinie din 1968, a fost votat cel mai popular actor francez. Majoritatea filmelor sale de succes, ca de exemplu cele din seria „Jandarmul din Saint-Tropez”, sunt bazate pe gaguri vizuale, deşi de Funès putea interpreta şi roluri serioase cu o subtilitate suficientă, a fost renumit mai ales pentru grimasele şi expresiile faciale exagerate.
1936 – Comitetul Olimpic Internațional anunță că Jocurile Olimpice de vară din 1940 se vor desfășura la Tokyo. Totuși, jocurile au fost anulate din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial.
1939 – S-a născut Nicu Constantin, actor român de comedie, angajat al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” unde, între 1960 și 2000, a susținut peste 9000 de reprezentații. Între 1979 și 1982 a jucat și la Teatrul de Operetă „Ion Dacian”. Nicu Constantin a avut la activ și peste 30 de filme de scurt și lung metraj, 600 de emisiuni radio și 300 de televiziune. În 2006 a primit premiul UNITER pentru întreaga activitate.
1944 – Scriitorul și aviatorul Antoine de Saint-Exupéry se lansează într-un zbor de recunoaștere deasupra Mării Mediterane; avionul său este doborît și Antoine de Saint-Exupéry este considerat de atunci dispărut.
1949 – S-a născut Mircea Baniciu, cântăreț și chitarist român care s-a făcut remarcat la începutul anilor ’70 cu formația rock Phoenix.
1954 – Prima ascensiune pe K2, de către o expediție italiană condusă de Ardito Desio.
1957 – La Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti intră în funcţiune primul reactor atomic românesc de cercetare.
1962 – S-a născut Wesley Snipes, actor și producător american, cunoscut din seria Blade, interpretarea sa i-a adus inclusiv recorduri Guinness pentru longevitatea unui personaj Marvel live-action.
1964 – S-a născut C. C. Catch, cântăreață germană de muzică pop și eurodisco.
1965 – S-a născut J. K. Rowling, autoarea celebră a seriei de romane Harry Potter, apărută în şapte volume publicate între anii 1997 şi 2007, care s-au vândut în peste 500 de milioane de copii pe plan mondial. De atunci, scriitoarea britanică s-a orientat spre alte genuri de cărţi şi a scris mai multe romane care se adresează cititorilor adulţi, dar a revenit în 2020 la literatura pentru copii şi adolescenţi cu basmul „Ickabog”.
1976 – NASA publică faimoasa fotografie „Fața de pe Marte”, făcută de Viking 1.
2003 – S-a născut Alexandra Căpitănescu, cântăreață română, câștigătoare a unui concurs de talente TV (Vocea României).
2007 – Scriitorul francez de origine română Isidore Isou, fondatorul letrismului, a murit. Isidore Isou Goldstein a lansat letrismul – o teorie literară formalistă care consideră că esenţa poeziei constă în expresivitatea sunetelor îmbinate eufonic arbitrar – la sosirea sa la Paris, în 1946.






