2 august: ziua europeană de comemorare a holocaustului împotriva romilor și ziua internațională a surorilor
Zilele încep să se micșoreze ceea ce ne dă senzația că timpul trece mai repede, încet-încet se apropie și școala, dar știrile noastre continuă cum v-am obișnuit.
Pe 2 august este ziua europeană de comemorare a holocaustului împotriva romilor. În data de 2 august 1944, în lagărul de concentrare de la Auschwitz II-Birkenau, mii de oameni de etnie romă rămași în viață – femei, bătrâni și copii din așa-numitul „lagăr al țiganilor” – au fost exterminați în camerele de gazare. Acțiunile nazismului, în cadrul Holocaustului împotriva romilor, au fost mult mai puțin studiate decât cele din holocaustul evreiesc, și numai în ultimii ani, când comunitatea romă a început să ceară recunoașterea membrilor săi ca victime ale regimului nazist. Din cauza faptului că romii au fost mai slab organizați comunitar, este dificilă estimarea numărului victimelor. Istoricii apreciază că în lagărele de exterminare au murit sute de mii de oameni.
Pentru a comemora membrii comunităților romani care au căzut victime acestui regim criminal, dar și pentru a-i omagia pe urmașii lor, Parlamentul European, prin rezoluția de la 15 aprilie 2015, a decretat ziua de 2 august drept ziua europeană de comemorare a Holocaustului împotriva romilor. Începând din anul 2020 și în România ziua de 2 august este dedicată memoriei și reflecției, fiind desemnată prin Legea 124/2020 ca Ziua națională de comemorare a Holocaustului împotriva romilor.
Ziua internațională a surorilor se sărbătorește, în fiecare an, pe 2 august. O soră este mai mult decât o simplă rudă; ea este o prietenă, o confidentă și o companie de nădejde pe parcursul vieții. În familie, sora aduce bucurie, zâmbete și sprijin în cele mai importante momente, cu dragoste necondiționată și loialitate, ea devine un sprijin în momentele dificile și o sursă de inspirație în cele pline de succes. Legătura dintre surori este adesea specială, plină de amintiri comune, râsete și sprijin reciproc. Indiferent de diferențele sau provocările pe care le întâlnim, sora rămâne un pilon de stabilitate și iubire în viața fiecăruia. A avea o soră înseamnă a avea o parte din sufletul tău în altă persoană, o legătură care durează o viață întreagă. Transmite-i azi cât de specială e pentru tine!
Continuăm cu alte evenimente în ordine cronologică:
1776 – A fost semnată Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii. Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii este un document prin care cele 13 colonii ale Marii Britanii din America de Nord s-au declarat independente de Regatul Unit al Marii Britanii explicând totodată clar motivul pentru care au făcut-o.
1799 – A încetat din viaţă Etienne Jacques de Montgolfier, inventator alături de fratele său Michel Joseph, al balonului cu aer cald. La 5.06.1783, Etienne Jacques a reușit să atingă o altitudine de 1800 m, cu un balon construit din stofă de lână și hârtie.
1812 – Țarul Rusiei, Alexandru I, promulgă Legea privind „Înfiinţarea administraţiei provizorii în oblastia Basarabiei” prin care acordă Basarabiei (aparținând de drept Moldovei Transprutiene), un regim autonom în cadrul Imperiului Rus.
1827 – A încetat din viaţă William Blake, poet, vizionar, pictor şi tipograf englez. Într-un sondaj de opinie organizat de BBC în anul 2002, Blake a fost votat al 38-lea pe o listă conţinând 100 dintre cei mai importanţi britanici ai tuturor timpurilor. („Cântecele experinţei”, „Revoluţia franceză”, „Europa: carte profetică”).
1870 – Una dintre cele mai vechi linii ferate subterane din lume a fost deschisă în Tower Subway, un tunel de sub râul Tamisa din Londra.
1922 – A murit Alexander Graham Bell, considerat inventatorul telefonului. A fost un om de știință, inventator și, ulterior, industriaș american, care în anul 1876 a brevetat pentru prima dată în istorie un dispozitiv capabil să emită și să recepționeze cuvintele rostite.
1929 – Se înfiintează Regia Autonomă a Porturilor și Cailor de Comunicație pe Apă (PCA) care ia în exploatare și administrare căile de comunicație pe apă, porturile, vasele aferente, instalațiile de orice fel etc.
1931 – S-a născut Peter O’Toole, legendar actor britanic de teatru și film, devenit celebru la nivel internațional pentru interpretarea magistrală a rolului titular din capodopera Lawrence al Arabiei (1962). O’Toole a rămas în istoria cinematografiei drept actorul cu cele mai multe nominalizări la Premiile Oscar pentru „Cel mai bun actor în rol principal” (opt în total) fără să câștige vreodată un trofeu competitiv, primind în cele din urmă un Oscar onorific în 2003. Fiiind stângaci, a fost sistematic chinuit și obligat să scrie cu dreapta la școala catolică unde a studiat. De la vârsta de 14 ani a purtat numai șosete verzi. În 1997 a antrenat o echipă profesionistă de cricket.
1932 – La Institutul de Tehnologie din California, fizicianul american Carl David Anderson a dovedit existența antimateriei prin descoperirea pozitronului, pentru care avea să primească Premiul Nobel pentru Fizică în 1936. Pozitronul este antiparticula asociată electronului, în fizica nucleară un pozitron este numit și antielectron. Pozitronul are sarcina electrică +1 și spinul 1/2 și are aceeași masă ca a unui electron.
1936 – Ediția a XI-a a Jocurilor Olimpice – Berlin, Germania (2 august – 16 august); România a obținut 1 medalie de argint.
1939 – Savanții Albert Einstein și Leo Szilard scriu o scrisoare președintelui american Franklin D.Roosevelt prin care il indemnau să aprobe proiectul de construire a armei nucleare (Proiectul Manhattan).
1940 – Stalin semnează un decret abuziv (fără niciun fel de consultare a locuitorilor regiunii) de crearea a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenească pe o parte din pământul românesc ocupat cu forța de Armata Roșie.
1951 – S-a născut Marcel Iureș, un renumit actor român de compoziție, distins cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce de către Președintele României. A fost de două ori numit cel mai bun actor de teatru din România și este președintele Fundației Cultural Artistice Teatrul ACT din 1995. A jucat în numeroase piese, inclusiv „Creatorul de Teatru,” „Ultima bandă a lui Krapp,” și „Capra sau Cine e Sylvia?”. A avut și o carieră internațională notabilă în filme precum „Amen,” „Războiul lui Tom Hart,” și „Misiune: Imposibilă.” În prezent, el joacă pe scena Teatrului Act.
1953 – A fost fondat Stadionul Național din București.
1971 – Trupa rock engleză „The Who” a lansat „Who’s Next”, singurul lor album care a ajuns în fruntea clasamentelor din Marea Britanie.
1985 – Inaugurarea crucișătorului „Muntenia”, construit la Șantierul naval din Mangalia.
1991 – Naveta spațială Atlantis a fost lansată în cadrul misiunii STS-43 pentru a plasa satelitul TDRS-5. STS-43, a noua misiune a navetei spațiale Atlantis, a fost o misiune de nouă zile al cărei obiectiv principal a fost lansarea satelitului TDRS-E (TDRS-5).
1994 – Se promulgă Legea privind asociațiile salariaților și membrilor conducerii societăților comerciale care se privatizează.
1999 – Banca Națională a României (BNR) a pus în circulație, începând cu această dată, bancnota din plastic cu valoare nominală de 2000 lei. BNR a vrut să marcheze în acest fel, eclipsa de soare din 11 august 1999 și intrarea în anul 2000. A fost prima bancnotă din polimeri emisă în România și în Europa.
2024 – Nicu Covaci, liderul formației rock Phoenix, a murit la vârsta de 77 de ani.






