În prima zi dedicată Zilelor Nordului a avut loc un atelier de teatru susținut de actorii botoșăneni, Ada Lupu și Theodor Șoptelea.
Cei doi actori distribuiți în filmul „Comatogen” al regizorului Igor Cobileanski s-au întâlnit la
liceul „Dimtire Cantemir” din Darabani.
„Ne-am adunat datorită invitației filmului <Comatogen> în care jucăm împreună, în regia lui Igor Cobileanski. Probabil, organizatorii s-au gândit că o întâlnire în care ne conectăm puțin cu tinerii pasionați de teatru și nu numai este o inițiativă foarte bună.” a spus Theo Șoptelea.
Cei doi botoșăneni au răspuns curiozităților adresate de către tinerii prezenți, de la cum a început cariera lor în actorie, la țelurile ce țin de drumul actoriei sau nu. Ba chiar, s-a discutat preț de câteva minute despre fericire sau șansă, acesta din urmă fiind cuvântul festivalului anul acesta. Tinerii au fost întrebați la început de către Theo ce urăsc, iar cei mai mulți au răspuns: minciuna sau prefăcatoria.
„Nu ne-am făcut niciun plan de acasă tocmai pentru a vă oferi ceea ce vă doriți de la noi. A fost foarte fain că am discutat ca oamenii, îmi place mie să spun. Am făcut și niște exerciții, iar în momentul în care vii fără așteptări și mai ales fără prejudecăți, ai doar surprize și motive de bucurie.” ne-a declarat Ada Lupu.
Exercițiile au constat în improvizații actoricești. De pildă, tinerii au fost puși să spuna poezia „Căteluș cu părul creț” în atitudini și tonalități diferite. Întregul grup a participat la realizarea unei povești, fiecare participant gândind spontan continuarea.

Ada și Theo au participat în aceeași zi la proiecția filmului, dar și la un Q&A moderat de Ioan Mateiciuc. La Q&A a participat și regizorului peliculei.






