12 august ar putea oferi unul dintre cele mai impresionante spectacole cerești din ultimii ani. În doar 24 de ore vor avea loc nu unul, ci patru fenomene astronomice importante: o eclipsă de Soare, maximul curentului de meteori Perseide, una dintre cele mai bune perioade din an pentru observarea Căii Lactee și o configurație spectaculoasă a planetei Venus.
Primul eveniment al zilei va fi eclipsa totală de Soare, vizibilă de-a lungul unei fâșii înguste care traversează estul Groenlandei, vestul Islandei și nordul Spaniei. În același timp, milioane de oameni din America de Nord, Europa și nordul Africii vor putea vedea cel puțin o eclipsă parțială, cu Soarele acoperit în proporții diferite de Lună. În țara noastră, fenomenul va putea fi observat în special în vest și nord-vest, cu un grad de acoperire mai mare decât în sud și est.
După apus, începe al doilea act al spectacolului. Curentul de meteori Perseide, unul dintre cele mai spectaculoase ale anului, va ajunge la maxim în noaptea de 12 spre 13 august. Anul acesta, condițiile sunt aproape ideale, deoarece Luna se va afla în fază de Lună Nouă și nu va lumina cerul.
Tot în seara de 12 august, Venus va ajunge într-o configurație numită dihotomie, moment în care planeta apare iluminată exact pe jumătate. Privită printr-un telescop de mici dimensiuni sau printr-un binoclu astronomic, Venus va semăna cu o Lună în miniatură.
În aceeași noapte, cei aflați în zone fără poluare luminoasă vor avea parte și de una dintre cele mai spectaculoase apariții anuale ale Căii Lactee, care va traversa cerul în condiții excelente de vizibilitate.
Tot în aceeași zi sărbătorim ziua internațională a tineretului. Această zi a fost stabilită de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) în 1999. Această zi are ca scop principal de a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă tinerii la nivel global și de a promova tinerii ca parteneri esențiali în schimbările sociale, economice și politice.
Este acea zi din an în care ne este reamintită importanţa societală a rolului tinerilor ca parteneri esenţiali ai schimbării. Este ziua dedicată lor, la fel ca toate celelalte zile ale anului. UNESCO colaborează cu tinerii pentru a stimula inovarea socială și schimbarea, pentru a participa pe deplin la dezvoltarea societăților lor, pentru a eradica sărăcia și inegalitatea și pentru a promova o cultură a păcii şi non-violenţei.
Tinerii au creativitatea, potențialul și capacitatea de a face schimbarea să se întâmple, au capabilitatea de a lucra la consolidarea păcii şi prevenirea extremismului violent, la dezvoltarea sustenabilă și eradicarea sărăciei.
Ziua mondială a elefantului a fost creată în 2011 de către regizoarea canadiană Patricia Sims şi de Fundaţia pentru Reintroducerea Elefantului din Thailanda şi a fost sărbătorită pentru prima dată la 12 august 2012.
Elefanţii sunt inteligenţi, sunt orientaţi spre familie, au o memorie foarte bună, sunt capabili să simtă o gamă largă de emoţii profunde, de la durere la bucurie, precum şi empatie şi o conştiinţă de sine uimitoare. Ei creează societăţi complexe şi solidare, asemănătoare cu cea umană. Pentru toate aceste calităţi, elefanţii sunt foarte iubiţi. Cu toate acestea, ei sunt şi ucişi cu brutalitate în fiecare an pentru fildeşul lor de către braconieri lacomi.
Ziua mondială a elefantului (#WorldElephantDay) este o ocazie pentru ca toată lumea să se reunească pentru a găsi modalităţi de a reduce conflictele dintre oameni şi elefanţi.
Pe 12 august se sărbătoreste Ziua Internațională a Copilului Mijlociu. Specialiștii spun că „mijlociul” este cel mai independent membru al familiei dar și cel mai creativ.
Dar sunt cazuri în care acest copil poate fi trist pentru că i se pare că nu primește la fel de multă atenție ca frații lui. Primul născut este liderul, iar cel mic este răsfățatul și preferatul familiei.
Studiile făcute pe frații mijlocii au relevat faptul că aceștia sunt mai sociabili și, în ciuda credinței populare, se revoltă mai puțin decât frații lor mai mari și mai mici. Potrivit cercetătorului Katrin Schumann, frații mijlocii vor avea probabil ”o viață socială puternică și o carieră înfloritoare”.
Indiferent de ordinea nașterii, că ești mare, mijlociu sau mic, toți copiii vor fi iubiți de părinții lor! Cu acest gând trebuie să înaintăm mereu în viață!
Continuăm cu alte evenimente în ordine cronologică:
1499 – S-a desfășurat Bătălia de la Zonchio, sau prima bătălie de la Lepanto, un episod al războiului turco-venețian din 1499-1503, considerat a fi prima bătălie navală din istorie, în care la bordul navelor au fost utilizate tunuri.
1681 – S-a născut Vitus Bering, navigator și explorator danez în serviciul Rusiei. A fost un explorator danez în serviciul Marinei Ruse, un căpitan-komandor cunoscut marinarilor ruși drept Ivan Ivanovici. El a fost primul european care a descoperit Alaska și Insulele Aleutine. Strâmtoarea Bering, Marea Bering, Insula Bering, Ghețarul Bering și Puntea Bering poartă numele exploratorului.
1816 – S-a născut Ion Ghica, om politic, prozator și economist român. A fost o personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Economist, matematician, scriitor, pedagog, diplomat și om politic, Ion Ghica a fost prim-ministru de cinci ori: de trei ori al guvernului României (în 1866, în 1866-1867 și în 1870-1871) și de două ori între 1859 și 1860, la Iași și la București, în perioada în care țările române se uniseră într-un stat, însă păstrau încă două guverne separate.
1848 – A încetat din viaţă George Stephenson, inginer englez. A fost un inginer englez care a construit prima cale ferată publică ce utiliza locomotive cu abur. A fost considerat părintele căilor ferate.
1851 – Inventatorului Isaac Singer îi este acordat un brevet pentru maşina sa de cusut. A fost autorul a numeroase și semnificative îmbunătățiri și inovații ale mașinii de cusut (pe care a adus-o la forma, versatilitatea și funcționalitatea celor de astăzi), respectiv fondatorul corporației Singer Sewing Machine Company.
1871 – Se înființează Cabinetului numismatic al Academiei Române, prin donațiile lui Al. Papiu Ilarian și V.A. Urechia.
1877 – Astronomul american Asaph Hall a descoperit satelitul Deimos al planetei Marte.
1883 – Ultimul Quagga a murit într-o grădină zoologică din Amsterdam. Cvaga sau zebra quagga este o subspecie de zebră din Africa de Sud, dispărută la sfârșitul secolului XIX.
1887 – S-a născut Erwin Schrödinger, fizician austriac, laureat al Premiului Nobel. Schrödinger a fost profesor de fizică teoretică la Berlin, Graz și Dublin și este fondatorul mecanicii ondulatorii, a cărei ecuație fundamentală îi poartă numele. A studiat de asemenea elementul radiu și a adus contribuții însemnate la definitivarea teoriei culorii.
1898 – Pavilionul Hawaiian este coborât la Palatul Iolani și este înlocuit cu drapelul Statelor Unite, încetând suveranitatea Republicii Hawaii, care este anexată de Statele Unite ale Americii.
1908 – Primul model al mașinii Ford „T” a ieșit pe porțile uzinei din Detroit.
1914 – A decedat John Philip Holland, părintele submarinului modern, creatorul şi constructorul primului vas subacvatic acceptat de U.S. Navy.
1933 – A încetat din viaţă lingvistul şi filologul Alexandru Philippide, membru al Academiei Române, întemeietorul şcolii de lingvistică de la Iaşi.
1944 – Forțele franceze libere comandate de generalul Leclerc eliberează orașul Alençon. Este primul oraş din Franţa, eliberat de nazişti de către forţele franceze.
1948 – A încetat din viaţă Harry Brearley, inventatorul unei tehnologii de fabricare a oţelului inoxidabil.
1949 – 18 state au semnat Convențiile de la Geneva. Convențiile de la Geneva reprezintă ansamblul a patru tratate formulate la Geneva, Elveția, tratate care stabilesc standardele dreptului internațional în ceea ce privește problemele umanitare. Aceste tratate se referă în principal la tratamentul necombatanților și prizonierilor de război.
1949 – S-a născut Mark Knopfler, chitarist britanic (Dire Straits). Este un solist, chitarist, compozitor și producător muzical britanic. Knopfler este cunoscut ca vocalistul, chitaristul și compozitorul formației rock britanice Dire Straits, pe care a fondat-o în 1977 alături de fratele său David.
1971 – S-a născut tenismanul american de origine greacă Pete Sampras. A activat între anii 1988 și 2002, câștigând de 14 ori Marele Slem la categoria simplu bărbați. S-a menținut timp de șase ani în poziția întâi a clasamentelor mondiale ale ATP și este recunoscut ca unul dintre cei mai talentați tenismeni din ultimele patru decenii.
1981 – Primul calculator personal IBM, IBM 5150, intră pe piață. IBM Personal Computer, prescurtat IBM PC, este primul calculator personal care a fost produs, primul model apărând în 1981. Este versiunea originală și precursoare a tuturor platformelor compatible PC de astăzi.
1990 – Paleontologul Sue Hendrickson găsea în Dakota de Sud cel mai bine conservat, dar şi cel mai întreg schelet de Tyrannosaurus rex descoperit vreodată (85% intact). După un litigiu privind proprietatea, acesta a fost achiziționat de Muzeul de Istorie Naturală din Chicago pentru 7,6 milioane de dolari, acolo unde se află şi în prezent.
1992 – A încetat din viaţă compozitorul şi pianistul John Cage, inventatorul pianului preparat şi unul dintre iniţiatorii muzicii aleatorice, concomitent cu P. Boulez (Franţa) şi cu K. Stockhausen (Germania). Este considerat de critici ca fiind unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului XX.
2000 – Tragedia de pe submarinul nuclear rus Kursk. Submarinul nuclear rus K-141 Kursk a suferit o explozie catastrofală în timpul unui exercițiu militar desfășurat în apele reci ale Mării Barents, la doar câteva luni după ce Vladimir Putin preluase funcția de președinte al Rusiei. Tragedia, care a dus la pierderea a 118 vieți de marinari, un dezastru care a cutremurat atât Rusia, cât și întreaga lume, a fost marcată de controverse majore legate de modul în care autoritățile ruse au gestionat situația și au refuzat inițial ajutorul oferit de alte state, în special de Statele Unite.
2012 – A avut loc ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Londra. Lotul României la Jocurile Olimpice din 2012 a fost compus din 104 atleți care au concurat în 15 probe sportive. Portdrapelul României de la ceremonia de deschidere a fost tenismenul profesionist Horia Tecau, iar la ceremonia de închidere, portdrapel a fost gimnasta Sandra Izbasa.
2021 – Conform rezultatelor recensământului din 2020 din Statele Unite, populația americanilor albi scade pentru prima dată din 1790 (la 61,6% din populația americană).






