TeleBuzz.ro

Știri scrise de copii și adolescenți

Agenda zilei

22 august: ziua internațională de Comemorare a Victimelor Actelor de Violență bazate pe Religie sau Convingeri, înființarea Academiei de Știinte Medicale din România și primul inel al lui Neptun

A doua jumătate a lunii august este încărcată cu zile care ne aduc în atenție evenimente importante.

Astfel, în 22 august e marcată anual ziua internațională de Comemorare a Victimelor Actelor de Violență bazate pe religie sau convingeri,  a fost instituită de Organizația Națiunilor Unite, pentru a proteja și promova libertatea de religie și conștiință la nivel global.

Această zi oferă o oportunitate de a conștientiza fenomenul și de a pleda pentru protecția victimelor, la numai o zi distanță de Ziua Internațională de Comemorare și Omagiu pentru Victimele Terorismului (21 august).

Parlamentul României a instituit în 2020 această zi.

Cele mai multe victime sunt în prezent în Nigeria, unde comunitățile creștine sunt atacate zilnic de miliții islamiste, satele incendiate și fetele răpite. Alte zone fierbinți pentru creștini sunt în India, unde hindușii radicali (care își ard morții) împiedică creștinii să-și îngroape morții conform riturilor creștine. Uniunea Europeană a emis o declarație în onoarea victimelor violenței motivate religios și și-a reafirmat angajamentul de a proteja libertatea de conștiință.

Continuăm cu alte evenimente în ordine cronologică:

1233 – Primul Ban de Severin, Luca, este menționat într-un document din timpul regelui Andrei al II-lea al Ungariei. Banatul Severinului a fost o formaţiune politică, militară şi administrativă cu rolul de marcă în cadrul sistemului defensiv antiotoman al regalităţii maghiare medievale. Titlul de „Ban”, acordat neîntrerupt pe parcursul a 300 de ani în istoria Severinului atâtor personaje importante din istoria europeeană, nu este o simplă titulatură onorifică ci subliniază rolul militar şi politic de excepţie în apărarea graniţelor dunărene. Mircea cel Bătrân a purtat şi el titlul de Ban de Severin.

1456 – Vlad Ţepeş, fiul lui Vlad Drăculea, l-a înfrânt şi ucis pe Vladislav al II-lea, ceea ce a dus la începutul celei de a doua domnie a lui în Țara Românească.

1599 – A încetat din viaţă compozitorul italian Luca Marenzio, a fost extrem de admirat ca autor de madrigaluri, fiind supranumit compozitorul divin.

1647 – S-a născut fizicianul Denis Papin, inventatorul cazanului cu abur (1679). A proiectat motorul cu abur (1690).

1785 – Promulgarea patentei lui Joseph al II-lea, împărat al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană 1765-1790, (şi rege al Ungariei şi Boemiei, 1780-1790) de „desfiinţare a iobăgiei în Transilvania”, prin care li se recunoştea ţăranilor dreptul de strămutare şi se interzicea alungarea lor de pe moşie fără un motiv legal.

1834 – Aradul a primit în mod solemn titlul de Oraş Liber Regesc din partea împăratului Francisc I (atunci Aradul făcea parte din Imperiul Austro-Ungar). Autonomia administrativ-fiscală obţinută prin ridicarea la rangul de Oraş Liber Regesc, a fost încununarea unui întreg secol de eforturi politice şi financiare depuse de comunitatea arădeană, care aspira la „eliberarea economică” şi a generat un avânt economic deosebit, care în următoarele decenii a adus prosperitate şi a făcut din Arad un important centru economic al Transilvaniei.

1860 – S-a născut inginerul Paul Gottlieb Nipkow, unul dintre părinţii televiziunii. A inventat reflectorul parabolic asimetric de baleiaj, precursorul televizorului.

1862 – S-a născut compozitorul Claude Debussy, considerat a fi cel mai important compozitor de pian, după Frederic Chopin.

1864 – Douăsprezece țări europene au semnat din iniţiativa lui Henri Dunant, Convenţia internaţională de la Geneva privitoare la acordarea statutului de neutralitate răniţilor de război şi personalului sanitar militar. A fost înfiinţată Crucea Roşie. Prima Convenție de la Geneva pentru Ameliorarea Situației Răniților din Armatele de pe Câmpul de Luptă este unul dintre cele patru tratate care constituie Convențiile de la Geneva. El definește „bazele pe care se sprijină restul legislației internaționale pentru protecția victimelor conflictelor armate”.

1884 – S-a născut Raymonde de Laroche, prima femeie pilot din lume. Acestei aviatoare temerare i s-a înălțat o statuie pe aeroportul Le Bourget, Paris. A stabilit două recorduri: unul de altitudine în zbor susținut de femei (4800 m) și unul de distanță (323 km). Și-a pierdut viața într-un zbor experimental. În memoria ei, în fiecare an, în jurul datei de 8 martie (Ziua Internațională a Femeii și ziua când Raymonde de Laroche a obținut licența de zbor) se sărbătorește Săptămâna Internațională a Femeii Aviatoare.

1890 – A încetat din viaţă scriitorul Vasile Alecsandri, redactor şi proprietar al revistei „România literară”, membru fondator şi membru de onoare al Academiei Române; a publicat prima culegere de poezie populară românească. În paginile sale, natura vibrează, satul trăiește, iar poporul își regăsește demnitatea. Cu „Pastelurile” sale, Alecsandri a făcut din anotimpuri o emoție recurentă. Cu „Hora Unirii”, a scris un refren care răsună și astăzi în inima fiecărui român. Dar Alecsandri nu s-a oprit la poezie. A fost fondator al teatrului românesc, diplomat al Unirii și membru-fondator al Academiei Române. Un om complet, care a scris cu pană, dar și cu faptă. A scris conștiința unei epoci.

1892 – S-a născut Victor Daimaca, astronom român. Este singurul român descoperitor de comete. A fost un pasionat de astronomie, numele său legându-se de descoperirea a două comete, ambele omologate de Uniunea Astronomică Internațională și singurele care poartă numele unui român.

1910 – Coreea a fost anexată Japoniei, după cinci ani de protectorat nipon. Numele Coreea a fost abolit și înlocuit cu vechea denumire Joseon.

1917 – A murit Ecaterina Teodoroiu. A fost cercetașă și participantă la Primul Război Mondial, unde a murit la sfârșitul bătăliei de la Mărășești luptând în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române. Ca voluntar în Primul Război Mondial, s-a remarcat în luptele de pe Jiu.

Ultimele ei cuvinte au fost: „Înainte băieți, sunteți cu mine!”.

1920 – Deschiderea primului Festival de muzică „Mozart” de la Salzburg.

1969 – Decret de înființare a Academiei de Știinte Medicale din România.

1972 – A încetat din viaţă fizicianul Ştefan Procopiu, cercetător în domeniul magnetismului, Doctor Honoris Causa al Institutului Politehnic din Iaşi, membru al Academiei Române. A descoperit „Efectul Procopiu” de depolarizare a luminii.

1985 – A încetat din viaţă Octavian Cotescu, actor român de succes, din generația de aur. Activitatea sa artistică cuprinde numeroase roluri interpretate în film („Secretul lui Bachus”, „Buletin de Bucureşti”, „Eu, tu şi Ovidiu”), dar și în teatru, în principal la Teatrul Bulandra din București, unde a fost coleg cu Toma Caragiu, Ștefan Bănică, Marin Moraru, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Florian Pittiș, Rodica Tapalagă, Ileana Predescu.

1989 – A fost descoperit primul inel al lui Neptun.

1991 – S-a reintrodus drapelul de stat tricolor al Rusiei. Această zi devine în Federația Rusă „Ziua Drapelului”.

1908 – S-a născut fotograful şi pictorul Henri Cartier-Bresson, a cutreierat întreaga lume şi a fost primul fotograf „capitalist” acceptat să fotografieze liber în Blocul Sovietic.

1991 – S-a născut Irina Rimes (pe numele său real Irina Rîmeș), cântăreață și compozitoare de succes din Republica Moldova, recunoscută ca una dintre cele mai importante voci ale muzicii pop actuale din România.

1995 – S-a născut Dua Lipa, una dintre cele mai de succes cântărețe și compozitoare din muzica pop globală. Născută la Londra din părinți albanezi kosovari, artista a redefinit muzica disco-pop modernă, strângând în palmares multiple premii Grammy și Brit Awards.