TeleBuzz.ro

Știri scrise de copii și adolescenți

Agenda zilei

29 august: ziua internaţională împotriva testelor nucleare, a fost înființată Direcția Generală a Poștelor și Telegrafului și a fost brevetată prima motocicletă cu ardere internă

Credincioșii ortodocși prăznuiesc sâmbătă, 29 august, Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Sărbătoarea are o semnificație aparte în calendarul ortodox și este una dintre zilele rânduite pentru post și rugăciune.

Sărbătoarea are o particularitate în calendarul bisericesc. Este considerată ultima mare sărbătoare a anului bisericesc, iar la 1 septembrie începe un nou an liturgic.

Tradiția spune că, în ziua de 29 august, cresținii trebuie să țină post negru sau aspru, în care sunt permiși doar struguri și apă. Nu se bea vin roșu, deoarece în credința acesta reprezintă sângele Botezătorului.

În fiecare an, la 29 august, este marcată ziua internaţională împotriva testelor nucleare. Organizaţia Naţiunilor Unite a instituit sărbătoarea în 2009, la împlinirea a 20 de ani de la închiderea sitului de testare nucleară de la Semipalatinsk din Kazahstan. Timp de 40 de ani, acolo au fost efectuate peste 450 de explozii nucleare terestre şi subterane.

Ziua are ca scop educarea publicului şi sensibilizarea cu privire la efectele pe care le are efectuarea acestor teste cu arme nucleare şi conştientizarea necesităţii de a le pune capăt, pentru atingerea obiectivului de a avea o lume fără arme nucleare. Tratatul privind interzicerea totală a testelor nucleare a fost negociat la Geneva, între 1994 şi 1996, adoptat de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 10 septembrie 1996. Documentul nu a intrat în vigoare întrucât 8 state cu programe nucleare (SUA, China, Egipt, India, Iran, Israel, Coreea de Nord şi Pakistan) nu l-au ratificat.

Puterea lor sumară depăşeşte de 2,5 mii de ori puterea unei bombe nucleare, precum a celei aruncate la Hiroshima, în Japonia.

România face parte dintre cele 44 de state cu programe nucleare de a căror ratificare depinde intrarea în vigoare a tratatului, semnând CTBT în 1996, ratificându-l în 1999.

Continuăm cu alte evenimente în ordine cronologică:

1632 – S-a născut John Locke, filosof și om politic britanic; lucrarea sa „Câteva păreri asupra educaţiei”, apărută în 1693, a avut o puternică influență asupra dezvoltării pedagogiei în sec XVIII și XIX. Locke este figura emblematică a celor trei mari tradiții de gândire aflate în centrul spiritualității epocii moderne. În câmpul cunoașterii, el este întemeietorul empirismului.

1751 – În pivnița Castelului Heidelberg din Germania se finalizează construcția celui mai mare butoi de vin din lume care putea stoca 221.726 de litri de vin.

1782 – Cuirasatul britanic HMS Royal George s-a scufundat în timp ce era ancorat la Portsmouth, în timpul lucrărilor de rutină de înteținere. Între 800 și 950 de persoane s-au înecat, inclusiv vice-amiralul Richard Kempenfelt. A fost unul dintre cele mai grave dezastre maritime pe timp de pace din istoria Marinei Regale.

1825 – Portugalia recunoaște independența fostei sale colonii Brazilia.

1831 – Britanicul Michael Faraday a descoperit inducţia magnetică (este o mărime fizică vectorială care arată cât de puternic este un câmp magnetic într-un anumit punct).

1864 – Înființarea Direcției Generale a Poștelor și Telegrafului. La propunerea Ministerului de Interne, lucrărilor publice și agriculturii, prezentată Consiliului de Miniștri prin referatul numărul 1710 și discutată în ziua de 29 august în prezența domnitorului Alexandru Ioan Cuza, s-a încuviințat „propunerea ministrului de Interne, Agricultură și Lucrări publice de a se uni în viitor serviciile poștelor cu cel al telegrafelor sub denumirea de: Direcția generală a poștelor și telegrafelor”. Jurnalul Consiliului de Miniștri, semnat printre alții de Mihail Kogălniceanu și N. Crețulescu, a fost urmat de Decretul numărul 1094/29 august 1864 prin care director general al poștelor și telegrafelor a fost numit maiorul Cezar Librecht.

1865 – Inaugurarea Muzeului de Antichități din București. Fondat inițial ca Muzeul de Istorie Naturală și Antichități de către domnitorul Alexandru Ghica în 1834, instituția a intrat într-o nouă etapă de activitate în urma Decretului lui Alexandru Ioan Cuza din 25 noiembrie 1864 privind aprobarea Regulamentului pentru administrarea și organizarea Muzeului de Antichități din București, tutelat de Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice și fiind diriguit de un Comitet arheologic.

1885 – Este brevetată prima motocicletă cu ardere internă. Germanul Gottlieb Daimler, un inventator, brevetează prima motocicletă cu motor cu ardere internă din lume, Reitwagen. A construit prima motocicletă și a îmbunătățit numeroase motoare. În 1872 devine director tehnic la firma constructoare de motoare cu gaz de iluminat (gazogen) Deutz. Îl angajează pe Maybach, iar împreună cu el, Daimler pleacă de la firma Deutz, pentru ca în 1882 să deschidă un atelier la Cannstatt. În 1885 ei construiesc prima motocicletă din lemn, iar în 1889 un triciclu cu motor, pe care a montat cu primul carburator dotat cu jicloare pentru alimentarea cu benzină, și, în același an, primul motor cu doi cilindri în V, pe care l-a prezentat la Expoziția Universală de la Paris.

1898 – A fost fondată compania producătoare de cauciuc Goodyear.

1907 – Podul Quebec se prăbușește în timpul construirii, omorând 75 de muncitori.

1915 – S-a născut Ingrid Bergman, actriță americană de origine suedeză, laureată cu trei premii Oscar, laureată a triplei recunoașteri filmice numită Triple Crown of Acting, o categorie aparte pentru actorii și actrițele care sunt câștigători ai premiilor Oscar, Tony și Emmy. A jucat în numeroase filme, între care cel mai cunoscut rămâne Casablanca (1942).

1916 – În Primul Război Mondial, Bucureștiul devine a treia capitală europeană (după Paris și Londra) care a fost bombardată de aviația germană. Zeppelinul LZ101 a primit ordin să execute un atac de noapte asupra Bucureștiului. La o oră după miezul nopții de 28/29 august bateriile antiaeriene ale orașului au deschis focul fără să poată atinge dirijabilul care survola la 3000 de metri.

1920 – S-a născut Charlie Parker, legendarul jazzman american, cunoscut sub numele de „Bird” sau „Yardbird”.

1929 – Dirijabilul „Contele Zeppelin” încheie prima călătorie in jurul lumii.

1940 – S-a născut prof. univ. dr. Alexandru-Vladimir Ciurea. Este un medic neurochirurg, membru de onoare al Academiei Române (din 2022). A înființat Departamentul de Cercetare în Neuroștiințe al Spitalului Clinic „Bagdasar-Arseni”, a condus și a fost implicat în aproape 20 proiecte de cercetare naționale și internaționale. Profesor universitar de neurochirurgie la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, din București, conducător de doctorat. A realizat peste 23.000 de mii de operații pe creier, din care jumătate la copii. A fost președintele Societății de Neurochirurgie din România 8 ani (două mandate). Face parte din boardul revistei internaționale „World Neurosurgery”.

1944 – A murit Constantin C. Orghidan, inginer şi colecţionar, membru al Academiei Române şi al Societăţii numismatice; a sprijinit editarea unor lucrări de referinţă pentru cultura română, între care şi „Enciclopedia României”.

1945 – A încetat din viaţă marele actor şi cupletist român Constantin Tănase. A rămas în conştiinţa publicului ca fondator al teatrului de revistă românesc (Teatrul „Cărăbuş”, înfiinţat în 1919), ca autor şi interpret de cuplete incisive, ca actor de film („Visul lui Tănase”).

1958 – Se naște Michael Jackson, supranumit „regele muzicii pop”. A adus contribuții importante muzicii, dansului și modei. Imensul succes comercial și o viață personală mult prea controversată l-au ținut în cultura muzicii timp de patru decenii.

1965 – Nava spațială Gemini V având la bord astronomii americani Gordon Cooper și Pete Conrad s-a întors pe Pământ, aterizând în Oceanul Atlantic, după un record de opt zile în spațiu și 120 de orbite ale Pământului.

1966 – Beatles susține ultimul concert în fața fanilor. Concertul a avut loc la Candlestick Park în San Francisco, SUA. „The Beatles” este unul din cele mai faimoase și de succes grupuri în istoria muzicii rock, contorizând peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.

1972 – S-a născut Andreea Esca, jurnalistă română. Andreea Esca se identifică cu Pro TV, alături de care și-a început cariera la 1 decembrie 1995, printr-un salut rămas celebru, „Bună seara România, bună seara București! Sunt Andreea Esca. PRO TV te salută!”.

1973 – Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”, s-a înființat la Constanța, prin comasarea Şcolii militare de ofiţeri activi de marină „Mircea cel Bătrân” (subordonată Ministerului Apărării Naţionale) cu Institutul de Marină (subordonat Ministerului Educaţiei şi Învăţământului).

1980 – S-a născut gimnasta Corina Ungureanu. A fost membra echipei de gimnastică artistică a României care a câştigat de două ori titlul mondial şi a fost campioană europeană la sol în 1998.

1987 – S-a născut Florin Ristei. Cântăreț și prezentator de televiziune. A studiat la Universitatea Politehnică București, apoi Informatică Economică în cadrul Universității Româno-Americane, iar în 2003 a absolvit Școala Populară de Arte, secția Canto, din Galați. În 2017 a obținut Premiul pentru cea mai bună voce masculină, Premiul pentru cea mai distractivă și educativă emisiune (alături de Diana Munteanu) și Premiul pentru cel mai bun cuplu de prezentatori (cu Diana Munteanu).

1991 – Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice suspendă toate activitățile Partidului Comunist Sovietic, scoțându-l în afara legii.

1991 – Relații diplomatice România – Republica Moldova. Relațiile diplomatice, la nivel de ambasadă, între România și Republica Moldova au fost stabilite la data de 29 august 1991. Ambasada României a fost prima reprezentanță diplomatică deschisă de un stat în capitala Republicii Moldova, la Chișinău, începându-și activitatea la 20 ianuarie 1992.

1997 – Este fondată compania Netflix din industria cinematografică americană, de către Reed Hastings și Marc Randolph, venitul primar al companiei se bazează pe abonamentele de streaming video, oferind o bibliotecă de filme și programe de televiziune, inclusiv cele produse în cadrul companiei. Compania s-a extins la nivel internațional, cu streaming disponibil în Canada începând cu 2010 și a continuat în America Latină și Caraibe; până în ianuarie 2016, serviciile Netflix sunt operate în peste 190 de țări. Netflix a intrat în industria de producție de conținut media în 2012 debutând cu serialul House of Cards.