2 septembrie: ziua mondială a nucii de cocos, primul meci de fotbal pe teritoriul românesc și încheierea celui de-al doilea război mondial
Toamna este anotimpul în care mireasma fructelor și legumelor ne îmbie la tot pasul. Astăzi 2 septembrie celebrăm un fruct mai exoctic, adică nuca de cocos.
Ziua mondială a nucii de cocos marchează înființarea Comunității Asia-Pacific pentru nucile de cocos (APCC) în 2009. Această zi specială aduce în atenția globală importanța nucilor de cocos și impactul pozitiv pe care le au asupra economiilor și sănătății, promovând totodată versatilitatea acestui fruct tropical remarcabil.
Nucile de cocos sunt un aliment în care oamenii îşi găsesc hrana de cel puţin 2.000 de ani, însă ele nu au ajuns în Europa decât în jurul secolului al XVI-lea, ajungând aici din Asia pe Drumul Mătăsii. Este posibil ca Marco Polo să fi fost unul dintre numeroşii călători şi exploratori care ar fi adus cu sine nuci de cocos. Nuca de cocos este comestibilă, iar uleiul său poate fi aplicat şi pe piele. Acesta conţine diverse elemente antifungice, antivirale, antioxidante şi antibacteriene. Consumarea nucii de cocos ajută la digestie, reduce obezitatea şi scade temperatura corpului în timpul verii.
Tot la 2 septembrie în Marea Britanie este sărbătorită Ziua ajustării calendarului (#CalendarAdjustmentDay). Aceasta marchează înlocuirea în 1752 în Marea Britanie şi în coloniile sale a calendarului iulian, considerat destul de imprecis, cu calendarul gregorian, diferenţa de 11 zile dintre cele două calendare fiind rectificată prin faptul că următoarea zi, 3 septembrie, a fost datată 14 septembrie. Modificarea s-a făcut printr-o lege adoptată de parlament, „Calendar Act of 1751„ referitor la „reglementarea începutului de an şi pentru corectarea calendarului pe care îl folosim acum”.
Calendarul gregorian este un sistem de datare solară utilizat în prezent în general. A fost proclamat în 1582 de Papa Grigore al XIII-lea ca o reformă a calendarului iulian, deoarece una dintre cele mai importante date ale creştinismului era în urmă cu privire la anotimpuri. Paştele, care se bazează pe data echinocţiului de primăvară, era sărbătorit prea devreme în luna martie. Cauza acestei confuzii calendaristice a fost calendarul iulian vechi atunci de peste 1.600 de ani, stabilit de Iulius Cezar în anul 46 î.Hr.
Continuăm cu alte evenimente în ordine cronologică:
1442 – Bătălia de pe Ialomița se încheie cu victoria lui Iancu de Hunedoara asupra turcilor, marcând începutul campaniilor ofensive ale lui Iancu de Hunedoara.
1666 – A izbucnit Marele incendiu din Londra (2-6 septembrie 1666), care, timp de 4 zile și jumătate, a distrus întregul oraș, inclusiv Catedrala Sfântul Paul. În memoria victimelor a fost ridicată o statuie care se afla în centrul Londrei.
1848 – În timpul celei de-a treia Adunări naționale de la Blaj, cei 60 000 de participanți declară că nu recunosc „uniunea” Transilvaniei cu Ungaria și reafirmă revendicările țărănimii iobage. S-a format oastea populară sub conducerea lui Avram Iancu.
1861 – S-a născut Mircea Demetriade, poet român. A fost un poet, dramaturg şi actor român, unul dintre primii animatori ai mişcării simboliste locale.
1901 – S-a născut Gherase Dendrino. Compozitor și dirijor, considerat unul dintre întemeietorii școlii de muzică ușoară românească. Din 1950, a fost prim dirijor la Teatrul de Stat de Operetă din București. În compoziție a început prin a scrie muzică ușoară, din 1934, aducând o contribuție remarcabilă în dezvoltarea acestui gen la noi, atât prin varietatea inspirației melodice, care-și trage seva din folclor, cât și prin bogăția mijloacelor de expresie.
1902 – Primul meci de fotbal pe teritoriul românesc, pe un teren din apropierea Pădurii Verzi, când s-a disputat meciul între Fotball Club Timișoara și Reuniunea de Sport Lugoj, încheiat cu victoria Lugojului la scorul de 3-2 (2-0, la pauză), în fața a 100 de spectatori.
1937 – Se stinge din viață Pierre de Coubertin, părintele Jocurilor Olimpice moderne. În toamna lui 1892, în marele amfiteatru al Sorbonei, au loc mai multe conferinţe. Tânărul conferenţiar Pierre de Coubertin susţine ideea renaşterii miticelor întreceri olimpice: „Jocurile Olimpice sunt o mare lecţie de filozofie pe care umanitatea şi-o dă sie însăşi. Jocurile Olimpice sunt reflectarea fericirii, a perfecţiunii şi a dragostei”. Urmarea acestei expuneri vine în 1894, când se înfiinţează, evident sub imboldul lui Pierre de Coubertin, Comitetul Olimpic Internaţional (CIO).
1945 – Încheierea celui de-al doilea război mondial, la 2 septembrie 1945, pe puntea cuirasatului Missouri, unde a avut loc semnarea armistiţiului privind capitularea Japoniei, în urma bombardamentelor nucleare americane asupra oraşelor Hiroshima şi Nagasaki (6 şi 9 august). În cea mai mare conflagrație din istorie, şi-au pierdut viaţa peste 60 de milioane de oameni, militari şi civili. Pentru prima dată, pierderile civile au fost mai mari decât cele militare. Urmările războiului, inclusiv schimbările geopolitice, culturale şi economice, au fost fără precedent.
1948 – S-a născut Christa McAuliffe, profesoară și astronaut american. A fost o profesoară americană din Concord, New Hampshire și unul din cei șapte membri ai echipajului misiunii STS-51-L a navetei spațiale Challenger, murind în explozia navetei spațiale la 73 de secunde după lansare.
1958 – Muzeul Național „George Enescu”. Muzeul „George Enescu”, funcționează din 19 iunie 1956 în Palatul Cantacuzino, donat de soția compozitorului, Maria Cantacuzino-Enescu statului român, cu acest scop. A fost inaugurat pe 2 septembrie 1958. Înainte, aici a fost sediul Președinției Consiliului de Miniștri, iar apoi, din 1947, Institutul de Studii Româno-Sovietice. Muzeul este organizat în trei săli ale palatului și prezintă cronologic mărturii din viața și activitatea lui George Enescu, fotografii, manuscrise, instrumente muzicale, obiecte și documente, vioara primită cadou de la un unchi, la vârsta de 4 ani, partituri ale operelor sale, diplome și medalii care i-au fost conferite, printre care și Legiunea Franceză de Onoare, masca și mâna mortuară etc.
1964 – S-a născut cunoscutul actor Keanu Reeves. În 1994, actorul discret a devenit vedetă de filme de acțiune odată cu lansarea blockbusterului „Speed”. După ce a refuzat surprinzător să joace în continuarea filmului „Speed”, Reeves a dat din nou lovitura la box office cu epopeea SF a fraților Wachowski, „The Matrix” (1999).
1973 – A încetat din viaţă scriitorul J.R.R. Tolkien, autorul romanului „Hobbitul” şi al trilogiei „Stăpânul inelelor”.
1976 – Inaugurarea magazinului Unirea din București. Clădirea a fost ridicată pe terenul fostelor case ale comunității evreiești, fiind proiectată de către arhitectul Gheorghe Leahu. Magazinul, în forma sa inițială, era dispus pe cinci etaje, cu subsol și parter. În prezent, într-o formă complet diferită, se numește Unirea Shopping Center.
1990 – A fost proclamată Republica Moldovenească Nistreană. Transnistria s-a autoproclamat „republică sovietică”, separându-se de Republica Moldova. Situația a generat războaie și lupte politice, încă nefinalizate.
1991 – Naufragiul cargoului Rostok pe brațul Sulina. Nava Rostok, sub pavilion ucrainean a eșuat și s-a scufundat în brațul Sulina, în dreptul localității Partizani, Tulcea, la 2 septembrie 1991. Eșuat la Mila 31 a Dunării, pe partea cea mai îngustă a Canalului Sulina, a blocat navigația maritimă. Scoaterea la suprafață a epavei a durat mai mult de 14 ani, încheindu-se abia la 30 noiembrie 2005, timp în care circulația fluvială pe brațul Sulina a fost grav afectată. Încercările de scoatere la suprafață a epavei au costat și viața a doi scafandri.
1995 – S-a deschis la Cleveland, în statul american Ohio, Muzeul „Rock and Roll of Fame”, închinat celor mai influenți cântăreți și producători de muzică rock.
2001 – A încetat din viaţă marele chirurg sud african Christian Barnard, pionier al operaţiilor „pe cord deschis”; a realizat, în 1967, prima grefă a unei inimi umane, iar în 1971, o grefă inimă-plămâni.
2002 – Primul transplant de măduvă în cazul leucemiei acute. Specialiștii Institutului Clinic Fundeni au realizat, în premieră națională, un transplant de măduvă în leucemie acută, prin autogrefă de celule stem periferice.






