TeleBuzz.ro

Știri scrise de copii și adolescenți

Eveniment Noutăți

A treia zi de Apolodor încărcată de evenimente. Printre acestea, și o dezbatere a redacției Buzz!


Cea de-a treia zi a festivalului Apolodor a oferit publicului ateliere, dezbateri, lansări de cărți și un concert susținut de Ada Milea.

În foaierul Teatrului „Mihai Eminescu” a avut loc, ca și în celelalte zile, atelierul lui Carli, unul de lectură și ilustrație susținut de Miruna Zaharia și Editura Gama. Tot aici au fost și ateliere de educație financiară susținute și organizate de Asociația Forma Mentis cu sprijinul NN. Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani a găzduit, de la ora 10.00, dezbaterea intitulată „Încotro zboară visele”.

Scriitoarea Cristina Andone a fost în dialog cu Ioana Matfeev și redacția Buzz. A fost o dezbatere dinamică, autoarea cărților ce o au în prim plan pe rândunica Bibina. Ne-a povestit despre poveștile din spatele cărților publicate, despre cum a devenit scriitor sau ce o inspiră.

Povestind despre ea și răspunzând cu atâta căldură la întrebările noastre, am simțit că ea este un scriitor cu inimă de artist. Evident, în afară de întrebări echipa Buzz a asaltat-o și cu câteva surprize de care a rămas impresionată.

În sala de marmură a Teatrului „Mihai Eminescu”, a avut loc evenimentul „Books and Images: How Books Travel Abroad”, o dezbatere în limba engleză cu participarea lui: Herwig Bitsche (Editura NordSüd, Elveția), Vitali Konstantinov (Germany), Jan Cornelius (Germania/ România), Marilena Iovu (Marilena Iovu Literary Agency), Moni Stănilă (România /Moldova), Bogdan Popescu (Director, Centrul Național al Cărții), Alexandru Ciubotariu (ilustrator și graffiti artist), Diana Soare (redactor șef, Editura Gama). Moderator: Florin Bican.

La filiala Primăverii a Bibliotecii, s-a desfășurat atelierul de teatru pentru adolescenți susținut de Magda Condurache și Asociația Culturală Arts Camp, iar la  Biblioteca Județeană a avut loc „Meet Lupo and Tumba” unde Petia Kokudeva din Bulgaria a fost în dialog cu Sorina Chiper.

Tot la teatru, scriitoarea Ioana Both le-a arătat celor interesați ce înseamnă pictopoezia. Jan Cornelius, scriitorul român stabilit în GermNi și-a lansat cărțile  „Carli Cactus” & „Mătușa Pușa spune povești”.

Profesorul de filosofie, Doru Căstăian, ne-a purtat prin  lumea filosofiei în cadrul conferinței „Darurile filosofiei pentru o generație digitală”. Am aflat astfel cum filosofia devine tot mai importantă în lumea digitala în care trăim. Seara s-a încheiat cu un recital susținut de Ada Milea.



Avatar photo
Claudia Pădurariu este elevă în clasa a X-a la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”. Este un foarte bun redactor și reporter și prezintă emisiunea „Fapte-n ARTE”. În 2026, a câștigat locul II la concursul de jurnalism „Botoșani, Orașul Meu Drag”.