Pe 21 septembrie, conform rubricii Agenda zilei, acum 162 de ani, s-a născut scriitoarea Elena Văcărescu. Am decis astfel să mă documentez mai mult despre ea și să-i aflu povestea.

Născută la București într-o veche familie de boieri, Elena a crescut înconjurată de literatură și valorile naționale.

A studiat la Paris, unde a urmat cursuri de filozofie, estetică și istorie la Sorbona. Stilul său literar, influențat de romantism și simbolism, s-a conturat din primele publicații.

Deși româncă, aceasta a scris și în limba franceză, o limbă considerată romantică, poetică și foarte fascinantă, însă nu a uitat niciun moment România.

Aceasta a fost delegat permanent al României la Societatea Națiunilor de la Geneva timp de două decenii, ajungând singura femeie care a deținut acest rang timp de o perioadă atât de lungă.

Pe de altă parte, Elena a devenit, în 1925, prima femeia – membru de onoare al Academiei Române. A fost un pas înainte pentru feminism și recunoașterea femeilor în stat.

Poetă, prozatoare, dramaturg, traducătoare și diplomat, ea a fost o scriitoare înfocată rămânând atât în cultura română, cât și în cea franceză.

Cea mai cunoscută lucrare a sa rămâne „Le Rhapsode du Dâmbovita” (Rapsodul Dâmboviței, publicată în 1889), o colecție de cântece și balade populare românești traduse și adaptate în franceză. Cartea a fost premiată de Academia Franceză și tradusă în numeroase limbi europene.

A publicat numeroase poezii, romane, piese de teatru, exclusiv în franceză, dar păstrând mereu tematica inspirată din peisajul românesc.

Câteva titluri sunt: „Le Jardin du silence” (Grădina liniștii), „Amor vincit” (Dragostea învinge) și „Volte-face” (Despre față). Textele sale transmiteau sentimente de iubire și visare, creeând portretul Elenei ca o femeie sensibilă și visătoare.

În 1947 a fost înmormântată la Cimitirul Passy din Paris, dar oasele sale au fost reînhumate în 1959 la Cimitirul Bellu din București. Elena Văcărescu rămâne una dintre cele mai fascinante figuri ale culturii românești și europene de la răscrucea secolelor XIX și XX. Aici vă las un fragment dintr-o poezie a Elenei scris în limba română, „De-ai ști acele zile”.

„De-ai ști acele zile ce n-am trăit nicicând!
Lungi zile de-așteptare, și care nu mai sunt !
Desfășurarea iute de ore-nfrigurate
Și cele de-amintire și umbre-ndoliate
Să treacă-nălțând ochii, cu pleoapele lor grele,
Și-apoi să și-i închidă. De-ai ști zilele-acele,
Copil ce-mi dai un zâmbet, tu poate că m-ai plânge.
Și-ai spune la fereastră, colo, unde se strânge
Și se agață bine măceșul înverzit :
„Prea tânără ești încă, să fi-ndurat cumplit !”