Iată că am ajuns și la 23 septembrie, când marcăm începutul oficial al toamnei astronomice, respectiv echinocțiul de toamnă 2026. Este unul dintre cele două momente din an în care Soarele luminează aproape în mod egal cele două emisfere ale Pământului, iar ziua și noaptea au aproape aceeași durată, potrivit NASA.
În România, echinocțiul de toamnă 2026 are loc în 23 septembrie, la ora 03:05.
În regiunile polare apar și cele mai spectaculoase efecte ale echinocțiului. La Polul Nord începe lunga noapte polară, iar la Polul Sud Soarele răsare și va rămâne deasupra orizontului timp de aproximativ șase luni, până la echinocțiul de primăvară. În emisfera sudică, aceeași dată marchează începutul primăverii astronomice.
Ziua de 23 septembrie este marcată, de mai bine de un sfert de secol, drept ziua internaţională a curăţeniei. Această sărbătoare a fost instituită de către ONU, împreună cu organizația Clean Up the World, în anul 1997. Scopul declarat al acestui eveniment este să ne reamintească faptul că suntem cu toții responsabili de lumea în care trăim, iar protejarea mediului înconjurător trebuie să reprezinte un stil de viață.
Mai multe studii realizate de-a lungul timpului au arătat că mai bine de 80% dintre maladii şi un sfert din decesele înregistrate în lumea a treia sunt cauzate atât de consumul apei și a alimentelor contaminate, cât şi de poluarea generate de deşeurile de diverse tipuri. În acest context, gestionarea deșeurilor constituie una dintre problemele cele mai dificile ale lumii moderne.
Dacă nu ne este indiferentă lumea în care trăim, ziua curățeniei ar trebui să fie în fiecare zi. Acum, cât nu e prea târziu!
Continuăm cu alte evenimente în ordine cronologică:
1386 – Începea domnia lui Mircea cel Bătrân în Țara Românească (până la 31 ianuarie 1418); în timpul domniei sale se pun bazele principalelor instituții feudale ale statului.
1445 – Prima atestare documentară a Târgului Galați. Primele semne ale unei așezări permanente în zona municipiului Galați s-au găsit pe malul estic al bălții Mălina (în nord-vestul municipiului). Orașul s-a dezvoltat pe bazele unei străvechi așezări dacice, existente în secolele VI-V î.Hr., la vadul Dunării. Prima menționare documentară a orașului Galați, pe atunci târg, datează din 1445, într-un uric semnat de domnitorul Ștefan al II-lea, fiul lui Alexandru cel Bun, acordat Mănăstirii Humorului la 23 septembrie.
1602 – Radu Serban, domnul Țării Românești, învinge la Teișani, pe valea râului Teleajen, oastea tătarilor condusă de Hanul Gazi Ghirai. Radu Serban a fost domnul Țării Românești între anii 1601-1611 cu trei întreruperi scurte de domnie în această perioadă. Fiind un presupus descendent al lui Neagoe Basarab, a ajuns mare dregător în timpul domniei lui Mihai Viteazul.
1641 – Comoara pierdută. Merchant Royal, o navă comercială engleză, se scufundă lângă coastele Angliei cu o avere uriașă de aur, argint și bijuterii. Valoarea de azi: peste 1 miliard de lire. Nava strânsese averea după 3 ani de comerț în Caraibe. Dar când a ajuns în Europa înapoi, era avariată și lua apă. O furtună pe mare a scufundat nava plină de comori. Merchant Royal a dispărut la câțiva kilometri de sudul Angliei. Căpitanul și o parte a echipajului au scăpat teferi. Dar epava și aurul nu au fost găsite nici până în prezent.
1666 – A murit Francois Mansart, arhitect francez, considerat inventatorul mansardei.
1756 – S-a născut John Loudon MacAdam, constructor de străzi; acesta a fost primul care a pus în aplicare sistemul de pavaj cu pietris care acum îi poartă numele: „macadam”.
1846 – Descoperirea planetei Neptun de astronomul francez Urbain Le Verrier și astronomul britanic John Couch Adams; descoperirea este confirmată de astronomul german Johann Gottfried Galle.
1856 – S-a născut Karl Krumbacher, istoric și filolog german, membru de onoare străin al Academiei Române; este considerat întemeietorul studiilor de istorie bizantină, el fiind titularului primei catedre de filologie bizantină din lume.
1861 – S-a născut Robert Bosch, industriaș și filantrop german, fondatorul companiei „Bosch”. a fost un industriaș și filantrop german, născut în Albeck. În 1886 și-a fondat propria companie (Werkstätte für Feinmechanik und Elektrotechnik – Atelier pentru mecanică fină și electrotehnică) în Stuttgart. În 1887 a construit o versiune îmbunătățită a bujiei. În 1902 compania lui a construit bujia de tensiune înaltă. În 1906 Bosch a introdus programul de lucru de 8 ore pe zi în propria companie.
1862 – Cancelarul de fier. Prințul Otto von Bismarck a fost numit cancelar al Prusiei. A fost începutul unui mandat de 28 de ani care a schimbat din temelii lumea germană și toată Europa. Este considerat artizanul unificării Germaniei în jurul Prusiei. A organizat încoronarea primului împărat german la Versailles, palatul lui Ludovic al XIV-lea de lângă Paris. Bismarck a fost un diplomat abil, care a reușit să facă Germania una dintre marile puteri ale Europei. Deși este considerat un militarist, a purtat doar trei războaie.
1879 – Adunarea de constituire a Societății de cultură macedo-română. Constituită la București și recunoscută prin înalt decret domnesc. Adunarea de constituire a Societății a avut loc la 23 septembrie 1879 la Ateneul Român și s-a încheiat cu Proclamația Societății de cultură macedo-română, care a chemat pe toți românii din sudul Dunării să învețe limba română și să trăiască în pace cu toate popoarele cu care viețuiesc.
1889 – Începutul jocului. Fusajiro Yamauchi a fondat, la Kyoto, firma Nintendo. Inițial, compania produce cărți de joc hanafuda, pentru jocuri tradiționale japoneze. Cărțile erau lucrate manual. Compania Nintendo așa cum o știm noi astăzi apare în anii 1970, când trece exclusiv pe jocuri video. În 1977, lansează prima consolă, Color TV-Game, doar în Japonia. Nintendo este unul dintre cele mai valoroase și cunoscute branduri ale Japoniei. A dat lumii Super Mario, Pokemon, Donkey Kong, Legend of Zelda și multe alte personaje.
1923 – Reprezentanți ai poliției din 20 de țări se reunesc la Viena pentru a lansa Organizația de Poliție Criminală Internațională – Interpol.
1923 – Legea pentru organizarea învățământului silvic. În baza legii, publicată în Monitorul Oficial Nr. 139/1923, „învățământul superior silvic se încadrează din data de 23 septembrie 1923 în Școala Politechnică, sub denumirea de Secția E”. Sunt prevederi și pentru învățământul silvic inferior și mediu.
1930 – S-a născut Ray Charles, celebru pianist și solist american. A fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame, în Blues Hall of Fame, Grammy Hall of Fame, Jazz Hall of Fame, ceea ce dovedeste indiscutabil valoarea sa, dar și talentul cu care a fost înzestrat. La 5 ani a început să aibă probleme cu vederea, iar la 7 ani a orbit. Handicapul său nu l-a impiedicat să își împlinească visul de a deveni muzician. A început să concerteze la începutul anilor ’50, când a apărut pe scena alături de nume grele ale muzicii americane. A cântat cu Lowell Fulson și Guitar Slim. Prima sa interpretare vocală datează din 1951, când a înregistrat hitul „I Got A Woman”, ajuns pe locul 2 în Top 10 R&B din Statele Unite. Ray Charles a reușit cu adevărat să-i facă pe oameni să-l venereze cu piesa „What’d I Say”, care a intrat direct pe locul 1 în Top 100 Billboard.
1939 – A murit Sigmund Freud, psihiatru austriac și întemeietorul psihanalizei, o disciplină care a influențat profund psihologia, psihoterapia și cultura modernă. Teoriile lui Sigmund Freud au avut un impact semnificativ în România, în special în domeniile psihologiei și psihiatriei. Psihanaliza freudiană a fost studiată și aplicată de numeroși specialiști români, influențând dezvoltarea psihologiei moderne în țară și fiind un punct de referință în educația academică și cercetările în domeniul sănătății mentale.
1941 – S-a născut Sofia Vicoveanca, Renumită interpretă de muzică populară din zona Bucovinei, poetă și actriță de film. Repertoriul Sofiei Vicoveanca cuprinde cântece de leagăn, de nuntă sau cumetrie, doine de dragoste și dor, colinde, bocete sau balade, dar cele mai multe sunt cântece de voie bună, specifice lumii satului.
1943 – S-a născut Julio Iglesias, cântăreț spaniol de renume internațional, cunoscut pentru stilul său romantic și vocea distinctivă.
1948 – S-a născut George Mihăiță, Actor de teatru și film. A fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori.
1950 – Consiliul de Ministri al RPR a hotarât înființarea „Studioului Cinematografic București”, destinat producției de filme artistice și de animație. Cu această ocazie, au început lucrările de construcție a studioului de la Buftea („Centrul de Productie Cinematografică”).
1950 – S-a născut Șerban Ionescu, actor de teatru și film. A urmat cursurile Școlii Populare de Artă, a recitat mult și, după patru încercări, a intrat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică la clasa Amza Pelea. În 1980, regizorul Mircea Mureșan i-a încredințat rolul vieții sale: Ion, în filmul care i-a adus notorietate, Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii. A jucat în multe filme: Horea, Burebista, Imposibila iubire, Pădureanca, Șobolanii roșii, Prea târziu, De ce eu?, Umilința.
1991 – Sovietul suprem al Armeniei a proclamat Republica Armenia stat independent.
2002 – În Belgia a intrat în vigoare legea care aprobă euthanasia, Belgia fiind a doua ţară din lume, după Olanda, care a legalizat euthanasia. Eutanasia (din greacă εὐθανασία, unde εὖ, eu înseamnă „bine”, iar θάνατος, thanatos „moarte”) este acțiunea prin care se suprimă, în mod nedureros, viața unui om sau unui animal, a cărui suferință este greu de suportat și însoțește o moarte iminentă și inevitabilă.
2002 – A luat naștere browser-ul web Mozilla Firefox: versiunea 0.1. Firefox este al doilea navigator ca număr de utilizatori, după Google Chrome de la Google, fiind folosit de aproximativ 28.9 % (în luna iunie 2013) din toți utilizatorii Internetului de pe glob.
2012 – A început prima ediție a Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio, RadiRo. Organizat de Radio România, între 23 septembrie-1 octombrie, a adus pe scena muzicală din România prestigioase ansambluri simfonice radio ca BBC Symphony Orchestra, Orchestra Sinfonica Nazionale della RAI sau Orchestre Philharmonique de Radio France.






