25 septembrie este ziua dăruirii, așa că haideți să oferim celor dragi nouă, dacă nu putem altceva, o vorbă bună, un gând sincer sau o îmbrățișare și să repetăm acest gest și cu alte ocazii nu doar în aceasta zi. Și poate ce e foarte important, să învățăm să oferim timp celor dragi nouă. Primul an în care s-a sărbătorit această zi a fost 2019.
Potrivit hotărârii adoptate de Parlament, „ziua dăruirii” este menită „să încurajeze generozitatea şi implicarea socială (…)
Dăruirea este înainte de toate un act profund şi personal, izvorât dintr-o nevoie umană, aceea de a fi bun, generos: de a oferi celuilalt, de a te simţi împlinit, de a-i contamina pe alţii de bucuria vieţii…”.
Când oferiți ceva faceți-o din toată inima și cu tot dragul!
25 septembrie mai sărbătorim ziua internațională a mediului marin, eveniment care readuce în prim-plan problematica poluării şi reducerii populaţiei subacvatice la nivel mondial. În mediul marin, viaţa se desfăşoară de la zonele polare şi până la Ecuator, de la suprafaţa apei şi până în abisurile scăldate în întuneric şi mister. Pe deasupra, viaţa din mare este fascinantă, prin abundenţa şi varietatea vieţuitoarelor.
Flora marină este uimitor de uniformă, ca urmare a concentraţiei de sare aflate în compoziţia apei marine. Cam 99% din viaţa vegetală marină o constituie fitoplanctonul, care este compus din microorganisme, invizibile cu ochiul liber. Și fauna este extrem de variată, într-un număr mult mai mare față de uscat.
Mediul marin conține surse de energie în abundență: zăcăminte de ţiţei, gaze naturale, şi nu în ultimul rând, valurile şi curenţii, a căror periodicitate şi valoare sunt de un real folos obţinerii energiei.
Avem permanenta datorie față de mediul marin să-l protejăm și să-l tratăm cu respect!
Ziua Cărților cu Benzi Desenate (National Comic Book Day) este sărbătorită în fiecare an pe 25 septembrie și este dedicată creatorilor, desenatorilor și iubitorilor de benzi desenate de pretutindeni.
Personaje îndrăgite, aventuri, imagini și povești se întâlnesc într-o selecție de cărți dedicată universului benzilor desenate.
Cartea de benzi desenate este considerată a noua artă.
Primele benzi desenate erau colecții de cadre umoristice luate din ziare, iar succesul comercial al acestor colecții a dus la dezvoltarea acestui mediu de exprimare. Versiunile de benzi desenate cunoscute drept romane grafice, erau de obicei cele cu coperta tare sau cele legate în tipul unei cărți și nu de tipul unei reviste.
O bandă desenată, prescurtată BD, este o istorie povestită printr-o succesiune de desene în căsuțe și puțin text (uneori deloc). Personajele vorbesc în general cu ajutorul bulelor, în mai multe feluri: își exprimă cuvintele, gândurile, strigătele sau emoțiile.
Continuăm cu alte evenimente în ordine cronologică:
1396 – Bătălia de la Nicopole. Sultanul Baiazid I, „Fulgerul”, înfrânge armata cruciată la Nicopole; de partea cruciaților a luptat și un corp de oaste sub comanda lui Mircea cel Bătrân. Această bătălie a avut un impact major asupra Țării Românești, deoarece Mircea cel Bătrân a participat activ de partea cruciaților. Înfrângerea a contribuit la slăbirea poziției politice și militare a Țării Românești în fața Imperiului Otoman.
1513 – Exploratorul spaniol Vasco Núñez de Balboa ajunge la Oceanul Pacific. Exploratorul spaniol Vasco Núñez de Balboa, a pornit într-o expediție care a dus la descoperirea Oceanului Pacific la 25 septembrie 1513, ocean care va fi numit de spanioli Marea Sudului (Mar del Sur), până când Fernando Magellan în 1520 îi va schimba numele în Pacific.
1789 – Congresul SUA adoptă Bill of Rights. Proiectul Legii drepturilor, este numele cu care sunt cunoscute primele zece amendamente la Constituția Statelor Unite. Acestea au fost supuse de James Madison Congresului Statelor Unite în 1789, și au intrat în vigoare la 15 decembrie 1791, atunci când au fost aprobate de către trei pătrimi dintre congresmeni și trimise spre ratificare președintelui.
1807 – S-a născut Alfred Vail, inginer şi inventator american, cel care a efectuat o primă demonstraţie a unui cod telegrafic bazat pe sistemul inventat de Samuel Morse.
1860 – Prima vizită oficială a Domnitorului Alexandru Ioan Cuza la Constantinopol. Vizita a urmărit soluționarea cerințelor din memoriul adresat Porții și Puterilor garante în luna iunie a aceluiași an, referitoare la recunoașterea dublei alegeri, dreptul de a desăvârși unirea celor două principate și de a modifica legea electorală. Domnul Alexandru Ioan Cuza a mers la Constantinopol însoțit de un alai numeros, printre care: N. Rosetti-Bălășescu, ministru de Externe, Dimitrie Bolintineanu, ministru al Instrucțiunii Publice, A. Cantacuzino și E. Sion, membri ai Înaltei Curți de Casație, Carol Davila, inspector general al Serviciului Sanitar Civil și Militar, Carol Popp de Szathmary, fotograful Curții.
1866 – S-a născut biologul Thomas Hunt Morgan, fondatorul teoriei cromozomiale a eredităţii – „morganism”; a primit Premiul Nobel pentru Medicină în 1933.
1872 – Se inaugurează Gara de Nord din București și se deschide prima linie de cale ferată București – Ploiești, eveniment ce a avut un impact major asupra dezvoltării infrastructurii de transport a României, facilitând mobilitatea și comerțul.
1875 – S-a născut Marta Trancu-Rainer, medic român, prima femeie chirurg din România. A deschis calea pentru alte femei să urmeze cariere în domeniul medical și a contribuit la îmbunătățirea serviciilor medicale din România.
1883 – A fost inaugurat castelul Peleş, ocazie folosită de autorităţi pentru a declara Sinaia oraş. Chiar după inaugurarea sa din 1883, Peleșul va mai suferi modificări, extinzându-se mereu. La forma actuală se ajunge abia în 1914 (anul morții regelui Carol I).
1913 – S-a născut Maria Tănase, interpretă de muzică populară românească, considerată una dintre cele mai mari artiste din România. Cunoscută ca „Privighetoarea din București”, ea a promovat muzica tradițională românească atât în țară, cât și în străinătate, devenind un simbol al folclorului românesc. Repertoriul său a rămas o moștenire culturală importantă pentru România, iar influența sa continuă să inspire generații de artiști și iubitori ai muzicii populare.
1925 – O nouă împărțire administrativă a României, s-au definitivat procesele de organizare unitară legislativă și statală a țării. Erau declarate municipii 17 comune urbane: Arad, Brașov, Brăila, București, Cernăuți, Cetatea-Albă, Chișinău, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Ploiești, Sibiu, Târgu-Mureș și Timișoara.
1936 – S-a născut Ileana Sărăroiu, Interpretă de muzică populară, romanțe și muzică ușoară. Pe parcursul întregii sale cariere, și-a îmbogățit repertoriul cu cântece populare de la poalele munților Bucegi și Făgăraș.
1948 – S-a desfăşurat la Bucureşti, prima ediţie a Campionatelor internaţionale de atletism ale României. România a fost o promotoare a atletismului european, prima ediție a acestei competiții din 1948 fiind considerată cea mai veche întrecere organizată pe continent.
1952 – S-a născut Christopher Reeve, actor american cunoscut pentru interpretarea rolului principal în filmele Superman.
1956 – Telefonie Transatlantică. Este inaugurat primul cablu submarin transatlantic de telefon. Acesta se întindea între Scoția și insula Newfoundland din Canada, o distanță de 3.584 km. Inaugurarea a fost făcută cu un apel telefonic în trei, între oameni din New York, Ottawa și Londra. În primele 24 de ore, 707 apeluri transatlantice au trecut prin cablu. Inițial, sistemul avea o capacitate de 36 de apeluri simultane. În 1963, cablul transatlantic a început să fie folosit și pentru „telefonul roșu” între SUA și URSS.
1957 – Central High School din Little Rock, Arkansas, devine școală mixtă pentru elevii albi și negri. A fost nevoie de intervenţia armatei americane, care a escortat elevii de culoare, pentru că localnicii albi să accepte integrarea rasială.
1961 – S-a înfiinţat Consiliul Apărării RPR.
1972 – Norvegienii votează majoritar negativ la referendumul privind integrarea țării lor în Comunitatea Economică Europeană.
1976 – Trupa de rock U2 este înfiinţată după o întâlnire în casa bateristului Larry Mullen. U2 este o formație rock din Dublin, capitala Republicii Irlanda, ai cărei membri sunt: Bono (voce și chitară), The Edge (chitară, claviaturi și voce), Adam Clayton (chitară bas) și Larry Mullen Jr. (baterie și percuție). Înființată în 1976, U2 a rămas printre cele mai apreciate prezențe din lumea muzicală începând cu mijlocul anilor 1980. Grupul a vândut peste 140 de milioane de albume în întreaga lume, având peste șase albume numărul 1 în Statele Unite ale Americii și nouă numărul 1 în Regatul Unit, fiind una din cele mai de succes formații rock din toate timpurile.
1992 – A fost inaugurat la Nürenberg, canalul de navigaţie Rin-Main-Dunăre. Având o lungime de 171 km, Canalului Dunăre-Marea Neagră reduce distanţa de transport dintre Rotterdam şi Constanţa la jumătate.
2005 – Pilotul spaniol Fernando Alonso devine cel mai tânăr campion mondial de Formula 1, la 24 de ani și 58 de zile. Victoria lui Alonso a terminat cinci ani de dominație a Ferrari și Michael Schumacher. Germanul a terminat sezonul 2005 pe locul 3, cu o singură victorie.
2008 – China lansează nava spaţiala Shenzhou 7, având la bord trei cosmonauți. Misiunea s-a încheiat fără probleme în ziua de 28 septembrie.
2015 – A încetat din viață Nicolae Purcărea, memorialist, sculptor; deținut politic în închisorile comuniste; unul dintre cei mai cunoscuți maeștri ai sculpturii în lemn, declarat „tezaur uman viu”.







