„Non-violenta este arma celor puternici.” – Mahatma Gandhi.
2 octombrie, ziua în care sărbătorim ziua internațională a nonviolenței, un prilej de a reflecta asupra importanței păcii, toleranței și a respectului reciproc. Să ne amintim că schimbarea începe cu fiecare dintre noi, prin gesturi mici de bunătate și compasiune.
Ziua de 2 octombrie reprezintă și data naşterii lui Mahatma Gandhi (1869-1948), unul dintre cei mai mari militanţi pentru pace din lume, pionier al filosofiei şi al strategiei nonviolenţei, conducător de marcă al mişcării pentru independenţă din India. Mahatma Gandhi a fost o sursă de inspiraţie pentru mişcările nonviolente în vederea obţinerii de drepturi civile şi schimbări sociale din întreaga lume. Cunoscut pentru doctrina sa care presupunea proteste paşnice pentru a determina progresul politic şi social, Gandhi a rămas angajat, de-a lungul vieţii sale, în credinţa sa în nonviolenţă chiar şi în condiţii opresive şi în faţa unor provocări aparent insurmontabile.
Ziua mondială a zâmbetului se sărbătorește în fiecare an în prima vineri a lunii octombrie, iar anul acesta este în 2 octombrie.
Este un eveniment fondat de Harvey Ball, inventatorul feței zâmbitoare (smiley face) 🙂. Artistul a creat acest semn în anul 1963, dar și-a dat seama că avea parte de prea multă comercializare. Era peste tot expus, fără ca oamenii să simtă cu adevărat esența lui. Harvey și-a manifestat îngrijorarea față de acțiunile de comercializare a micului său simbol, fiindcă toate îl lipseau de semnificația sa inițială. Din această îngrijorare a luat naștere Ziua Mondială a Zâmbetului, o zi dedicată răspândirii bucuriei și iubirii simple către toată lumea, indiferent de rasă, sex sau locație geografică.
În 1999, s-a celebrat pentru prima dată Ziua Mondială a Zâmbetului, având scopul de a-i încuraja pe oameni să își dedice măcar o zi din an pentru a face fapte bune și pentru a pune un zâmbet pe fața altcuiva.
Ziua mondială a zâmbetului este ziua perfectă pentru a-i face pe ceilalți să zâmbească, asigurându-te în același timp că ai și tu un zâmbet pe față.
Zâmbetul este molipsitor şi uneşte oamenii, înseamnă apreciere, bucurie sau mulţumire şi pentru că dă o stare de bine, ne prelungeşte viaţa. Zambiți azi, mâine și în fiecare zi!
Continuăm cu alte evenimente în ordine cronologică:
1187 – După un asediu de două săptămâni, sultanul Saladin cucerește Ierusalimul, încheind astfel domnia creștină de 88 de ani asupra orașului. Faptul va declanșa a treia cruciadă, în scopul recuceririi pentru a doua oară a acestei cetăți de către creștini. Cruciada a treia (1189-1192) a avut însă un succes doar parțial, cruciații reușind să recupereze orașele Acra și Jaffa, însă au eșuat în încercarea de a cuceri Ierusalimul, care fusese obiectivul principal al cruciadei.
1409 – Este atestată cea mai veche pisanie românească, cea de la biserica Streisângiorgiu (jud. Hunedoara). Construită în stilul romanic, între 1313-14, pe locul unei biserici de lemn datate 1130-1140, biserica Sfantul Gheorghe din Streisângeorgiu este una din cele mai vechi construcții medievale din Transilvania și România cunoscute până în prezent și păstrate în funcțiune.
1452 – Se naște regele Richard al III-lea al Angliei, cel imortalizat mai mult de legendă decât de istorie, datorită unei sintagme pe care nici n-a rostit-o el, ci a formulat-o Shakespeare într-o dramă notorie: „A horse! A horse! My kingdom for a horse”, („Un cal! Un cal! Dau un regat pentru un cal!”). Istoricii spun că este puțin probabil să fi rostit regele aceste cuvinte. Nu există martori oculari și nici n-a consemnat cineva vreo relatare până la data când scria marele Will.
1535 – Exploratorul francez Jacques Cartier a navigat pe râul Sfântul Laurențiu și a descoperit așezarea fortificată Hochelaga construită de băștinașii Iroquois pe locul actualului oraș Montreal.
1608 – Olandezul Hans Lippershey, a inventat telescopul. La data de 2 octombrie 1608, el a înaintat o cerere de brevetare a invenției sale, dar comisia de atestare i-a respins-o, în urma revendicărilor lui Jacob Metius și Zacharias Jensen, care pretindeau fiecare, că au fost primii care au inventat acest dispozitiv optic.
1852 – S-a născut Sir William Ramsay, chimist englez. Profesor universitar la Bristol și Londra laureat al Premiului Nobel pentru chimie în anul 1904, pentru descoperirea elementelor gazoase inerte din aer. Alături de Lordul Rayleigh a descoperit, în 1894, un nou element, denumit argon, aparent inert din punct de vedere chimic.
1869 – Se naște Mahatma Gandhi, activist și filosof indian, considerat părintele independenței Indiei și inițiatorul mișcărilor de revoltă nonviolentă. Numele de „Mahatma” i-a fost dat de poetul indian Rabindranath Tagore și semnifică, în limba indiană, „un mare suflet”.
1875 – Moare Petrache Poenaru, pedagog, inventator, inginer și matematician român, membru titular al Academiei Române, inventatorul stiloului. La 25 mai 1827, acum aproape două secole, el obține la Paris brevetul nr. 3208, cu titlul „Plume portable sans fin, qui s’alimente elle-même avec de l’encre”, ceea ce presa vremii traducea, atât de plastic, prin „condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se el însuși cu cerneală”. Invenția nu a fost, însă, produsă în serie, ceea ce i-a permis americanului Lewis Edson Waterman s-o rebreveteze, atribuindu-și și titlul de inventator al stiloului, pe care îl va produce în serie prin compania sa Waterman Pen Company.
1877 – Românul Radu Porumbaru a urcat pe Mont Blanc, cel mai înalt munte din Alpi (4810 m) și al doilea ca înalțime din Europa, după muntele Elbrus din Caucaz (5462 m). A fost primul român care a reuşit această ascensiune.
1920 – A murit Max Bruch, compozitor și dirijor german, reprezentant al romantismului târziu. Cunoscut și sub numele de Max Karl August Bruch, dirijor și compozitor romantic german, autorul a peste 200 de lucrări, dintre care 3 concerte pentru vioară, primul dintre acestea devenind o lucrare de referință a repertoriului de vioară.
1930 – Constructorul american de automobile Henry Ford pune piatră de temelie pentru Uzinele Ford din Köln în Germania.
1939 – Se naște Dan Spătaru, reputat solist român de muzică ușoară. Încă și azi răsună în memoria unora dintre noi interpretările sale originale, devenite șlagăre: „Trecea fanfara militară”, „Drumurile noastre toate”, „Te așteaptă un om”, „Țărăncuță, țărăncuță”, „Tu, eu și-o umbrelă”, „Nicio lacrimă” și multe, multe altele.
1941 – Prin decret-lege privind regimul muncii pe timp de război, durata muncii în România se prelungeşte de la 56 la 72 ore săptămânal.
1941 – Bătălia pentru Moscova. Armatele germane care invadaseră URSS declanșează operațiunea pentru cucerirea Moscovei. Capitala sovietică era obiectiv principal al planurilor lui Hitler. Germanii aruncă în luptă până la 2 milioane de soldați, plus sute de avioane, mii de tancuri și zeci de mii de tunuri. Armata lui Stalin este inferioară numeric, în primă fază. Sovieticii fac eforturi uriașe, aduc soldați din Siberia, mobilizează tot ce au și opresc avansul german la porțile Moscovei. De aici, Germania va fi împinsă până la Berlin.
1955 – A fost oprit din exploatare ENIAC (Electronic Numerical Integrator And Computer), primul computer digital, în vederea pregătirii și lansării celei de a doua generație de calculatoare.
1958 – Guineea îşi obţine independenţa faţă de Franţa, în urma unui referendum.
1984 – Cei trei cosmonauți sovietici Leonid Denisovici Kizim, Vladimir Alekseievici Soloviov și Oleg Jurjewitsch Atkow au revenit pe Pământ, după 237 de zile petrecute în Cosmos. La data respectivă, a fost una dintre misiunile cu cele mai multe zile petrecute de cosmonauți, la bordul stației spațiale Salyut 7.
2001 – Toți pentru unul. Acum 25 de ani, NATO a activat, pentru prima și singura dată în istoria Alianței, Articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord. Decizia a fost luată după atentatele din SUA. Consiliul Nord-Atlantic, principalul for decizional al NATO, a hotărât că atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 au fost un atac direct asupra Statelor Unite. Articolul 5 prevede că un atac asupra unui stat NATO este un atac asupra întregii Alianțe. Prin activarea acestei prevederi, țările NATO și-au arătat solidaritatea cu SUA.
2009 – Rio de Janeiro a fost ales oraşul gazdă pentru Jocurile Olimpice şi Paralimpice de vară din 2016.






