Spectacolul de teatru „Lacrimi de Luceafăr” al Școlii Populare de Artă „George Enescu”, la final de ianuarie
Pe 23 ianuarie, începând cu ora 18.30, la Teatrul „Mihai Eminescu”, va avea loc spectacolul „Lacrimi de Luceafăr” organizat de actrița și profesoara Silvia Răileanu. Participanți în spectacol vor fi copiii și adolescenții de la sectia de teatru a Școlii…
Programul Zilelor „Mihai Eminescu”. Manifestările încep pe 13 ianuarie!
În perioada 13-15 ianuarie 2026, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează „Zilele Eminescu – Ziua Culturii Naționale”. Agenda evenimentului este variată, cuprinzând numeroase activități: conferințe, dezbateri, ateliere, lecturi în licee și în cafenele, întâlniri cu scriitorii,…
5 ianuarie: S-au deschis la Iași cursurile „Şcolii de româneşte şi latineşte”, s-a născut inventatorul american al lamei de bărbierit, a avut loc prima proiecţie cinematografică din Egipt şi de pe continentul african
Este ajunul Bobotezei, iar creștin-ortodocșii primesc botezul Domnului Iisus Hristos prin prezența preotului în casele lor. Slujba de Bobotează se săvârșește a doua zi, pe 6 ianuarie. Până atunci trecem în revistă câteva dintre evenimentele petrecute de-a lungul timpului pe…






