În aceste zile dedicate lui Eminescu, poetul nepereche, simt cum versurile sale îmi șoptesc la ureche și mă îndeamnă să aștern pe hârtie gânduri și emoții.

Inspirația vine din adâncul sufletului, așadar am scris o poezie dedicată iubirii, un sentiment complex și adesea contradictoriu.

Iubirea este un labirint în care ne pierdem și ne regăsim, o călătorie plină de provocări, dar și de recompense neprețuite.

Regăsire
Ne-a fost iubirea ca un gând târziu,
Venit pe drum de umbră și tăceri,
Când suflete, obosite de pustiu,
Nu mai credeau în mâine, nici în ieri.

Din răni făcute-n timp și depărtări
Ne-am recunoscut, fără cuvinte,
Ca două stele uitate în pustiu
Ce ard din nou, chemate de-un legământ.

Când stăm alături, timpul se destramă,
Și lumea întreagă tace, rând pe rând,
Durerea nu mai doare, ci ne cheamă
Spre un „împreună” simplu și profund.

Iubirea n-a bătut la porți de vis,
Ci a venit pe neașteptate, lin,
Și-n noi, ce eram frânți și neînvinși,
A pus lumină, sens și un destin.