Astăzi este zi de sărbătoare. La 23 aprilie, lumea creştină îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, cel supranumit „Purtătorul de biruinţă”. Și municipiul Botoșani îl are ocrotitor pe sf Gheoghe! Peste un milion de români își serbează onomastica pe 23 aprilie. Tot astăzi sunt marcate și alte date importante.
Spunem și noi „LA MULȚI ANI!“ tuturor celor care își sărbătoresc onomastica.
Ziua de 23 aprilie marchează, în calendarul popular, începutul anului pastoral. Denumită popular Sângiorz, este o sărbătoare prestigioasă cu semnificaţii multiple: agrare, pastorale, dar și de luptă cu forțele răului. Sângiorzul deschide şi ciclul vegetaţional, marcând intrarea în anotimpul cald, care se va încheia la Sf. Dumitru (Sâmedru). Apa, focul şi ramurile verzi sunt prezenţe emblematice ale aceste sărbători, având calităţi purificatoare, stimulatoare și de luptă contra duhurilor rele.
Tot în aceeași zi sărbătorim Ziua mondială a cărții și a dreptului de autor începând din 1996, la inițiativa UNESCO. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor.
În toată lumea, sunt organizate expoziții de carte, lecturi publice și tot felul de alte manifestări menite să încurajeze și să popularizeze lectura. De asemenea, Ziua mondială a cărții și a dreptului de autor cheamă la o reflecție asupra schimbărilor pe termen lung în lumea cărților. Cărțile digitale oferă noi posibilități de acces la cunoștințe, având costuri reduse și o accesare pe arii geografice mari. Cărțile tradiționale dispun însă de o largă apreciere. Toate formele de cărți aduc o contribuție valoroasă educației și propagării culturii și informațiilor. Această diversitate este o bogăție comună, făcând din cărți mai mult decât un obiect fizic: unelte ale schimbului de idei dincolo de limitele spațiului și timpului.
Anual este celebrată, tot în data de 23 aprilie și ziua limbii engleze, urmare a unei iniţiative din 2010 a Departamentului de Informare Publică a ONU care a stabilit date cu valoare simbolică sau istorică pentru celebrarea fiecăreia dintre cele şase limbi oficiale ale organizaţiei. Limba engleză, alături de limba franceză, este una dintre cele două limbi de lucru ale Secretariatului Naţiunilor Unite şi una dintre cele şase limbi oficiale ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (araba, chineza, engleza, franceza, rusa şi spaniola). Pentru că este atât de răspândită şi vorbită, limba engleză este menţionată pe site-ul ONU ca „world language” sau „lingua franca” a epocii moderne.
În România pe 23 aprilie este sărbătorită Ziua Feroviarilor, în aceeași zi cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care este și ocrotitorul spiritual al ceferiștilor. Această zi este dedicată tuturor celor care lucrează în domeniul feroviar – de la mecanici de locomotivă și conductori, la ingineri, tehnicieni și personal administrativ. Sărbătoarea subliniază contribuția feroviarilor la transportul de persoane și mărfuri, la siguranța și funcționarea infrastructurii naționale de transport. Căile ferate române au o tradiție de peste 150 de ani, primele linii fiind construite în a doua jumătate a secolului XIX.
Și tot pe 23 aprilie se celebrează anual Ziua Forțelor Terestre Române. Istoria Forțelor Terestre este legată de evoluția Armatei României, reprezentând o componentă fundamentală a apărării. Prin capabilitățile sale moderne și instruirea complexă a trupelor, această categorie de forțe conferă siguranță cetățenilor și încredere în capacitatea României de a răspunde ferm și eficient oricărei amenințări la adresa independenței și unității naționale.
La mulți ani tuturor celor care servesc patria sub drapelele de luptă ale unităților din această categorie de forțe!
Continuăm cu alte evenimente din istorie în ordine cronologică:
1348 – Regele Eduard al III-lea al Angliei a instituit „Ordinul Jaretierei”, cel mai important ordin cavaleresc britanic. Unul dintre cei mai de succes monarhi ai Angliei din Evul Mediu, el a transformat Regatul Angliei într-o putere militară a Europei. A domnit pe tronul Angliei timp de 50 de ani; de la Henric al III-lea până la George al III-lea nici un alt monarh englez n-a avut o domnie atât de lungă.
1564 – S-a născut dramaturgul şi poetul William Shakespeare, autor al pieselor de teatru „Furtuna”, „Visul unei nopţi de vară”, „A douăsprezecea noapte”, „Richard al III-lea”, „Henric al VIII-lea”, „Romeo şi Julieta”, „Hamlet” şi „Othello”. Este considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză. Este adesea numit poet național al Angliei și “Poet din Avon” (“Bard of Avon”) sau “Lebăda de pe Avon” (“The Swan of Avon”). Lucrările sale au supraviețuit, incluzând și unele realizate în colaborare, opera sa fiind alcătuită din aproape 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 lungi poeme narative, precum și alte multe poezii.
1597 – Piesa lui William Shakespeare, „Văduvele vesele din Windsor” este jucată pentru prima dată, în prezența reginei Elisabeta a I-a a Angliei.
1823 – S-a născut sultanul otoman Abdul-Medjid. A încercat să încheie alianțe cu marile puteri ale Europei occidentale, cum ar fi Marea Britanie, Franța, state care au fost aliate ale otomanilor împotriva Imperiului Țarist în Războiul Crimeii. În cadrul Tratatului de la Paris, Imperiul Otoman a fost inclus în familia națiunilor europene. Dar marile realizări ale lui Abdul-Medjid sunt reformele (numite Tanzimat) cu caracter liberal pe care le-a promovat, care au deschis drumul modernizării Turciei și au favorizat mișcări naționaliste de eliberare în cadrul popoarelor subjugate.
1827 – Matematicianul și fizicianul irlandez William Rowan Hamilton și-a prezentat lucrarea Teoria sistemelor de raze. Cea mai importantă contribuție a sa în domeniul matematicii moderne o constituie introducerea cuaternionului.
1858 – S-a născut fizicianul Max Planck, întemeietorul Institutului de Fizică Teoretică, laureat al Premiului Nobel în 1918. Planck a pus bazele mecanicii cuantice. Activitatea sa în domeniul principiilor termodinamicii și a distribuției energetice a radiației unui corp perfect absorbant, pe care a descris-o exact printr-o formulă celebră, l-a condus la abandonarea unor principii clasice newtoniene și la introducerea teoriei cuantice (1900).
1880 – Guvernul României a hotărât înființarea Direcției Princiare a CFR cu sediul în București, care a preluat linia existentă, inclusiv Gara Târgoviștei.
1910 – Are loc Congresul de constituire a Partidului Naționalist-Democrat, în frunte cu Nicolae Iorga si A.C.Cuza.
1921 – Mica Antantă (numită și Mica Înțelegere) – România și Cehoslovacia semnează Convenția de alianță defensivă româno-cehoslovacă. A fost o alianță formată în 1920 și 1921 de Cehoslovacia, România și Iugoslavia (de fapt Regatul Sârbo-Croato-Sloven, denumit Iugoslavia abia din 1929) pentru a se apăra de revizionismul maghiar (în urma Tratatului de la Trianon) și pentru a împiedica întoarcerea casei de Habsburg la putere.
1929 – Se constituie Compania Franco-Română de Navigaţie Aeriană cu sediul la Paris, Franţa. Franţa primeşte pentru o perioadă de 20 ani concesiunea transportului aerian, mărfuri, călători, colete poştale pe rutele Bucureşti-Belgrad-Budapesta-Viena-Praga-Strasbourg-Paris şi Bucureşti-Istanbul.
1962 – Se declară oficial încheierea colectivizării agriculturii, proces început în martie 1949 și care, teoretic, trebuia să se realizeze pe baza liberului consimțământ al țăranilor. Din păcate, s-a caracterizat prin abuzuri și violențe, întrucât țăranii nu erau deloc dispuși să cedeze pământurile strămoșești.
1967 – A fost lansată nava cosmică sovietică „Soiuz-1”, pilotată de Vladimir Komarov. A fost primul om care a zburat în spațiul cosmic mai mult de o dată, precum și primul om ce a murit în timpul unei misiuni spațiale (Soiuz 1).
1968 -Are loc premiera filmului românesc cu mare succes de public „Răzbunarea haiducilor”. Rolurile principale sunt interpretate de actorii Emanoil Petruț, Marga Barbu, George Constantin, Toma Caragiu, Olga Tudorache, Colea Răutu și Jean Constantin.
1971 – Rolling Stones lansează albumul „Sticky Fingers”. Este o trupă englezească de muzică rock care a devenit populară la începutul anilor 1960. În 1989 trupa a intrat în Rock and Roll Hall of Fame iar în 2004, revista Rolling Stone i-a clasat pe locul 4 în 100 Greatest Artists of All Time. Au vândut peste 200 de milioane de albume în întreaga lume.
1985 – Compania Coca-Cola schimbă rețeta de producere a băuturii răcoritoare și lansează New Coke. Răspunsul este copleșitor de negativ, iar formula originală a revenit pe piață în mai puțin de trei luni. De atunci, nu s-a mai atins nimeni de rețeta brandului.
1994 – Fizicienii descoperă particula sub atomică numită top-quark.
2000 – Pentru prima oară în lume, regizorul german Peter Stein a realizat o versiune integrală a celor 12.111 versuri din „Faust” de Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832), într-un spectacol de 21 de ore, special creat pentru Expoziţia universală Expo-2000 Hanovra.
2005 – În ziua de 23 aprilie 2005, a fost încărcat primul clip video pe platforma YouTube. Intitulată ‘Me at the zoo’ („Eu la grădina zoologică”), filmarea durează 19 secunde și îl are în prim-plan pe Jawed Karim, unul dintre fondatorii YouTube.







