TeleBuzz.ro

Știri scrise de copii și adolescenți

Carjan Alexandra

Târgul jucăriilor, pe pietonalul Unirii

Anul acesta, pe data de 1 iunie,  copiii sunt invitați să participe la „Târgul Copilăriei” de pe Pietonalul Unirii, unde își pot participa vinde jucăriile pe care nu le mai folosesc, obiectele handmade pe care le fac,  gustări  făcute de…

Festivalul Luminilor, vineri, la Botoșani! La ce activități poți asista?

Pe data de 24 mai, pietonalul Unirii din Botoșani devine un loc de poveste! Începând cu ora 18:00, va începe marea distracție, iar  botoșănenii vor câștiga experiențe prețioase și amintiri de neuitat în cadrul următoarelor activități: Începând de la 16:00,…

Concert prepascal la Biserica „Vovidenia” acompaniat de Corurile „Biruitorii” și „Filotheos”

Pe data de 28 aprilie, la biserica „Vovidenia”, botoșănenii au avut bucuria unui concert prepascal acompaniat de două coruri mult îndrăgite respectiv, Corul „Biruitorii” și cel psaltic „Filotheos”, dirijate de către profesorul Gheorghe Bulboacă. În public au fost mulți spectatori,…

Săptămâna verde și o excursie la Ipotești

Cea mai așteptată activitate din „Săptămâna verde” de către orice elev este, bineînțeles, ziua excursiei! Clasa VI B de la Școala Gimnazială nr. 12 din Botoșani a organizat o excursie la Ipotești, cu scopul ca elevii să petreacă timp în…