Concert de muzică clasică cu cântece din interbelic
Vineri, 28 noiembrie, de la ora 18.30, va avea loc o poveste muzicală inedită. Una din Bucureștiul de odinioară ce va avea loc la Sala teatrului „Mihai Eminescu”. Actriţa şi solista Miruna Ionescu şi violonistul Valentin Albeşteanu vor fi acompaniaţi…
O nouă campanie de sterilizări pentru animăluțe în zona Flamanzi. Peste 100 de persoane s-au înscris!
Apelul făcut pentru a doua campanie de sterilizări gratuite de la Flămânzi a avut ecou. Numărul de locuri stabilit pentru campania de pe 4 octombrie din Flămânzi, Frumușica, Copălău și Prăjeni a fost epuizat. Sâmbătă e ziua cea mare și,…
„Noaptea despărțirii ”, o carte despre libertate şi evadare
Cartea „Noaptea despărțirii” este una scrisă de Jennifer A. Nielsen și vorbește despre cât de importantă este libertatea pentru oamenii. Concret, este vorba despre viața din Estul Berlinului după Al-Doilea Război Mondial. Gerta, împreună cu fratele ei mai mare, Fritz,…
Cupă de Badminton la Botoșani, în memoria profesorului Daniel Hriscu
Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă” găzduiește în aceste zile prima ediție a unui concurs de badminton. Evenimentul organizat de asociația „Mol-Sport” în perioada 5-7 septembrie, de la ora 9.00 este în memoria antrenorului de bandminton Daniel Hriscu, trecut la cele veșnice…





