Poezie scrisă de o adolescentă cu gândul la Eminescu
În aceste zile dedicate lui Eminescu, poetul nepereche, simt cum versurile sale îmi șoptesc la ureche și mă îndeamnă să aștern pe hârtie gânduri și emoții. Inspirația vine din adâncul sufletului, așadar am scris o poezie dedicată iubirii, un sentiment…
Premiile Culturii Nationale acordate de Memorialul Ipotești
Zilele Eminescu – Ziua Culturii Naționale au continuat, marți, cu acordarea premiilor Culturii Nationale, un moment de celebrare a excelenței culturale românești, așa cum spun organizatorii. Au fost acordate: – Premiul Național pentru literatură și promovarea dialogului intercultural – Matei…
Zilele Eminescu. Prima zi: conferințe, dezbateri, expoziții și ateliere de povești
Marți, 13 ianuarie, a avut loc, la Memorialul Ipotești, cu ocazia „Zilelor Eminescu”, o dezbatere, cu tema „Cuvinte care ne transformă”, ce le-a avut moderatoare pe Corina Bucea și Raluca Iacob. Printre invitații prezenți au fost scriitori și persoane în…
Exercițiu de imaginație: Eminescu în era tehnologiei
Dacă Mihai Eminescu ar trăi azi, cu siguranță ar fi fascinat de telefoane și tablete! Ne-am imaginat cum ar fi dacă poetul nostru național ar avea acces la internet și la rețelele de socializare. Pe TikTok, Eminescu ar posta scurte…






